Premiera in Piatra Neamt: Biserica reprezentata printr-un drapel unicat

drapel2De aproape o săptămână, Biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, sau cum mai este cunoscută de pietreni „Biserica de la Gară”, şi-a arborat deasupra clopotniţei 3 drapele. Pe lângă drapelul ţării şi cel al oraşului, atenţia noastră a fost îndreptată spre cel de-al treilea, care este un unicat, cel puţin în judeţul nostru.

Ne-am interesat mai bine şi am aflat că este vorba de un drapel reprezentativ al parohiei. Ideea ni s-a părut foarte originală, fapt pentru care am dorit să primim mai multe detalii în legătură cu acest aspect. Părintele Paroh Ghiţă Mocanu ne-a declarat următoarele: „Biserica noastră fiind poziţionată în apropierea gării şi autogării întâmpină majoritatea persoanelor ce intră în oraşul nostru. De aceea am şi amplasat aceste drapele reprezentative pentru a-i întâmpina pe toţi vizitatorii oraşului Piatra Neamţ”.

Combinaţia celor trei drapele este una inedită, pentru faptul că ele reliefează mai mult o identitate spirituală a pietrenilor, decât una instituţională. Acest lucru este accentuat prin faptul că părintele Mocanu a preferat să arboreze drapelul vechi al oraşului Piatra Neamţ în locul celui nou. „Drapelul vechi al oraşului îi reprezinta mai bine pe pietreni, deoarece simbolurile ce apar pe steag sunt Sf. Ioan Botezătorul şi Turnul lui Ştefan cel Mare, imagini emblematice pentru locuitorii oraşului Piatra Neamţ, faţă de capra neagră, care poate constitui mai mult o emblemă turistică a judeţului.” a argumentat părintele paroh.

Pe pânza celui de-al treilea drapel apare icoana „Pogorârea Sfântului Duh” încadrată de o mahramă, un porumbel care radiază lumină – reprezentare iconică a Duhului Sfânt, precum şi numele întreg al parohiei. Prin bunăvoinţa părintelui Mocanu am primit şi macheta steagului pentru ca cititorii noştri să poată observa şi admira toate detaliile drapelului.

Macheta-steag
Macheta-steag

În acelaşi context al vizitei noastre la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, am admirat şi ultimile dotări ale acestei biserici: catapeteasma nouă montată în demisolul bisericii, sculptată în stejar, precum şi traversele cu care s-a înfrumuseţat de sărbătorile pascale demisolul bisericii. „Credincioşii trebuie să îşi găsească tot confortul duhovnicesc în biserică, de aceea am transformat contribuţia pe care ei au adus-o Casei lui Dumnezeu în lucruri caredrapel să le facă lor şederea mai plăcută aici, în locaşul întâlnirii lor cu Hristos. Credincioşii au adus la biserică din ceea ce le-a dat lor Dumnezeu, iar noi, preoţii, ca nişte buni chivernisitori, trebuie să le oferim tot confortul duhovnicesc de care ei au nevoie pentru a comunica mai uşor cu Dumnezeu în rugăciune şi meditaţie. Când construieşti o biserică sau o înfrumuseţezi, ca preot ai datoria să faci acea biserică să fie mai frumoasă decât propria ta casă, deoarece biserica este o instituţie divino-umană şi trebuie să fie deosebită de cele ale oamenilor.” ne-a mai declarat Părintele Ghiţă Mocanu.
Menţionăm că la această biserică s-a dat recent în folosinţă un lumânărar modern, construit şi dotat la nivelul ultimelor standarde europene, iar din declaraţiile părintelui paroh am înţeles că pe parcursul acestei veri va fi dată în folosinţa şi o casă mortuară, realizată la aceleasi standarde.

Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” este preferată de foarte mulţi credincioşi pietreni, dar şi de foarte mulţi din zona rurală care vin în oraşul nostru pentru diverse probleme. Acest lucru este motivat şi de faptul că este singura biserică din oraş, la care, până la ora 12.00, poţi găsi zilnic un preot la Sfântul Altar, disponibil pentru orice problemă sau necesitate de ordin spiritual.

Il felicităm cu această ocazie pe Părintele Paroh Mocanu Ghiţă pentru toate realizarile Sfinţiei Sale, realizări care iată că aduc cinste nu numai Bisericii Ortodoxe, ci şi oraşului Piatra Neamţ.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate