Premii pentru karatiștii din Hangu și Poiana Teiului, la „Cupa Dragonul” , Arad

Sâmbătă, 16 iunie, s-a desfășurat la Arad ediția cu numărul 17 a „Cupei Dragonul” , competiție de arte marțiale ce a reunit peste 180 de sportivi juniori de la 21 de cluburi de karate din întreaga țară (Timișoara, Anina, Salonta, Deva, Reșița, Constanța, Arad). Moldova a fost reprezentată de clubul Bassai-Dai Piatra Neamț care a participat cu 3 copii din comuna Hangu și unul din Poiana Teiului, obținând 3 locuri 2 și două locuri 3.

L-am întrebat pe antrenorul echipei, sensei Mihail Popa, dacă merită să străbată atâta drum când sunt competiții și în zona Moldovei.

Cu siguranță! În Ardeal sunt mai multe cluburi, sunt puternice, competițiile sunt altfel decât în Moldova și copiii e bine să cunoască și această lume. La Arad, de exemplu, concursul s-a desfășurat în Grădina Termală Dorobanți, în aer liber, ceea ce a fost o experiență inedită, dar copiii s-au descurcat foarte bine. Mi-aș dori sa îi pot lua de fiecare dată pe toți sportivii mei, dar costurile sunt mari, mulți dintre ei nu își permit din păcate, așa că încerc sa îi iau prin rotație. Suntem norocoși să avem alături de noi părinți care pun suflet în activitatea noastră, precum și agenția de turism Eturia care a fost alături de noi de fiecare dată când am avut nevoie. E mare lucru!

Felicitări copiilor, dar și domnului Mihail Popa, care în viața de zi cu zi este de profesie polițist, dar își rupe mereu din timpul său pentru ai pregăti și pentru a le fi alături acestor sportivi talentați și ambițioși.
Artele marțiale înseamnă în primul rând disciplină; Sensei Popa Mihail îi antrenează pe copii ca sportivi, ceea ce îi ajută să își formeze o personalitate frumoasă, un caracter puternic și îi conturează ca oameni.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate