Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
luni 26 august 2019
  • :
  • :

Preotul Coșula Cătălin-Constantin povestește despre bisericuța de lemn din Farcașa

Ca realizări tehnice și artistice, bisericile de lemn sunt exemple remarcabile ale arhitecturii în lemn.
Păstrate încă în număr destul de mare și răspândite pe întreg teritoriul țării, bisericele de lemn erau mult mai numeroase în trecut.
Supuse vitregiei vremurilor, bisericile de lemn sunt construcții modeste, rod al unor strădanii de obște, care ne copleșesc fizic, dar încântă prin frumusețe, pitoresc, eleganță, arhitectură discretă și odihnitoare.
Pe valea Bistriței, de la Broșteni și până la Piatra-Neamț, au existat și există numeroase și vechi biserici de lemn. Unele dintre ele s-au construit pe moșiile mănăstirilor Râșca, Slatina, Neamț, Secu, Bistrița.
Bisericile de lemn de pe valea Bistriței sunt dovezi de unitate și continuitate permanente, căci până în 1918 granițile între Ardeal și Vechiul Regat erau doar politice.
La poalele Munților Stânișoarei, pe valea râului Bistrița, în partea de nord-vest a județului Neamț, dăinuie de mai multe veacuri comuna Farcașa.
Dovada vie a acestei existențe multiseculare o constituie biserica de lemn cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Farcașa. Pentru a ajunge la acest sfânt locaș se pleacă din centrul comunei pe un drum care merge paralel cu firul pârâului Farcașa. În locul numit „Surducul Rusului”, când valea pârâului se îngustează foarte mult, pe neașteptate, dintre case și brazi, se ivește bisericuța de lemn.
Alegerea acestui loc pentru biserică n-a fost întâmplătoare. Sătenii mai în vârstă susțin că biserica, în forma actuală, este o restaurare radicală făcută în secolul al XVIII-lea, a unei biserici mult mai vechi.
La aproximativ 1Km de biserică, în susul apei, se află „Dâmbul Călugăriței”, nume dat unei peșteri de sub o stâncă. Tradiția spune că aici se nevoiau trei călugărițe care țeseau pentru o mănăstire. În locul unde este actuala biserică, ele veneau să se închine, deci acolo ar fi fost un altar sau, poate, o biserică improvizată, unde, la înfințarea satului să se fi ridicat o biserică adevărată.
În mod cert, în secolul al XVI-lea satul Farcașa exista. Lucrul acesta îl dovedește un hrisov de la 1558, prin care domnitorul Alexandru Lăpușneanu donează mănăstirilor Slatina și Râșca, moșiile Mădei, Borca, Sabasa, Farcașa.
Însemnarea cea mai veche despre existența bisericii, în forma în care a ajuns până în zilele noastre, se păstrează pe o strană, scrisă cu litere chiricii „Să se știe că această strană am făcut-o eu Moisei Pliâcu, leat 7282(1774)”.
Nu se știe cine sunt ctitorii cei mari, în mod sigur însă, biserica s-a înălțat prin hărnicia, ingeniozitatea și iscusința artistică a unor țărani cu dragoste de frumos și frică de Dumnezeu.
Construită în întregime din lemn, impresionează prin proporțiile miniaturale: 11,50 m lungime, 7,10 m lățime (la abside) și 11,20 m înălțimea turnului-clopotniță.
Bisericuța este executată cu măestrie, în cel mai curat stil moldovenesc, pe trunchiul căruia s-au altoit cu deplin succes influențe ușoare ale arhitecturii din nordul Transilvaniei-pridvorul și turnul-clopotniță. Aceleași influențe le întâlnim și la alte biserici de pe valea Bistriței: Broșteni, Sabasa, Galu, Răpciuni, Sărata, Dragomirești, realizate în acceași vreme – ultimele trei decenii ale secolului XVIII. (foto). Influențele ni le explicăm în primul rând prin imigrarea masivă a ortodocșilor transilvaniei pe valea Bistriței, după 1701 și mai ales prin 1760-1763.
La Farcașa, intrarea în biserică se face printr-un pridvor așezat în partea sudică, la baza turnului clopotniță.
Este un pridvor deschis, cu câte patru stâlpi ornamentați (colonete), pe 3 laturi. Deschiderea pridvorului amintește de ospitalitatea caselor țărănești vechi din zonă și de medierea legăturii între spațiul interior și cel exterior.
Chenarele ușilor de la intrarea în pridvor și în biserică sunt lucrate în lemn de ulm, împodobite cu motivul funiei și al zig-zagului, ambele motive plecând dintr-o rozetă cu șase petale (motivul solar) și aflată la baza stâlpilor.
Biserica nu este pictată, dar are o ornamentație deosebită, cu romboide și cercuri concentrice, semicercuri pirogravate și rozete mari cu câte șase petale. Culorile folosite (culori din plante) sunt roșu-carmin, negru, verde, și galben-auriu.
În pronaos, pe peretele vestic atrage atenția un epitaf pictat pe pânză (1,60/1,50) din 1867. Pe peretele nordic al naosului, deasupra cutiei milei se află o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul, considerată de săteni ca fiind grabnic vindecătoare de boli.

sursa: preot Coșula Cătălin-Constantin; Parohia Farcasa, facebook