Prima activitate de tip open-media, intitulată “Perspective asupra naturii umane’’, la Bicaz

Miercuri, 16 mai 2018 a avut loc prima activitate, de tip open-media, cu privire la orizontul spiritual al existenței omului, intitulată “Perspective asupra naturii umane’’ din cadrul proiectului educațional „Omul și universul lui”, inițiat de Liceul Carol I Bicaz, Liceul Tehnologic „Gh. Ruset Roznovanu”, Roznov, Biblioteca Orășenească „Mihai Eminescu” Bicaz, A.T.O.R- filiala Bicaz și Complexul Muzeal Județean Neamț.
” Activitatea a fost găzduită de Biblioteca Orășenească „Mihai Eminescu” Bicaz, unde elevii au avut prilejul de a li se recomanda câteva cărți definitorii pentru oricine dorește să-și lărgească orizontul cunoașterii personale. Apreciem în mod deosebit expunerea plină de sensibilitate a doamnei bibliotecar Mariana Călinescu, care i-a îndemnat pe tineri să citească și să revină mereu la textele clasice.
Distinșii noștri colaboratori, preotul Daniel Dosoftei, director A.T.O.R-filiala Bicaz şi profesorul preot dr. Mihai Capșa-Togan ne-au încântat cu discursuri savuroase, dar pline de înțelepciune despre iubirea de oameni și nevoia de frumos, preamărind astfel, ceea ce are omul mai sfânt și mai curat și anume sufletul său.
Elevii Liceului Carol I Bicaz și-au susținut convingător și sigur argumentele, remarcându-se prin ideile lor documentate. Blagoci Cosmin, clasa a XI a D , Grasu Dumitrița, clasa a IX a D şi Alexandru Gârbea, clasa a X a D, cu sprijinul d-nei profesoare Suzana Hrap, au abordat din perspective diferite tema omului și a universului său artistic, social , psihologic și spiritual, într-o viziune holistică, punând accentul pe unicitatea ființei umane.
Elevii Liceului ‘’’ Gh. Ruset Roznovanu”, Maria Larisa Albiș, Ioana Crenganiș și Adelina Poețelea, sub îndrumarea d-lui profesor dr. Mihai Capșa-Togan, și-au prezentat incursiunea lor în istoria culturală a omenirii sub forma unui film interesant, documentat și surprinzător în aceeași măsură.
Adresăm felicitări tuturor elevilor participanți şi mulțumirile noastre speciale colaboratorilor din proiect” , a declarat Prof. Suzana Hrap.

Sursa: Liceul Carol I Bicaz

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate