Primăria Bicaz răsplătește performanța

Răsplătim performanța!

La finalul fiecărui an școlar, succesul elevilor trebuie răsplătit! În acest scop am inițiat o hotărâre pentru acordarea burselor de performanță, a burselor de merit și a burselor sociale, plătite din bugetul local, în valoare de 92 000 RON (920 milioane de lei), care a fost aprobată joi 28 mai, de consilierii locali.
Bursele, în număr de 140, se acordă pentru perioada 1 ianuarie – 15 iunie 2020, ținând cont de hotărârile consiliilor de administrație ale Școlii Gimnaziale „Regina Maria” și a Liceului „Carol I”, pentru rezultatele elevilor la sfârșitul semestrului I, al anului școlar 2019 – 2020. Sumele alocate fiecărui tip de bursă sunt următoarele:
● 1100 lei, bursa de performanță (pentru elevii care au obținut media 10);
● 550 lei, bursa de merit (pentru elevii care au obținut media semestrială peste 9.50);
● 550 lei, bursa socială;
Investiția în educație este esențială pentru comunitatea noastră și în consecință, suma destinată burselor școlare a crescut în fiecare an, valoarea ei fiind astăzi comparabilă cu cea alocată de municipiile și orașele mari ale României. Cuantumul ridicat al burselor a determinat elevii să învețe mai mult și mai bine dovadă stând faptul că, pentru semestrul I al anului școlar în curs am alocat 42 400 lei iar acum pentru semestrul II, suma a urcat la 92 000 lei.

Vineri 29 mai 2020, a fost ultima zi de școală pentru absolvenții claselor a XII a, din Bicaz și nu numai. Consider că sunteți o generație specială pentru modul în care ați încheiat această etapă importantă a vieții și în consecință, aveți toată aprecierea mea. Vă doresc succes la examenele ce vor veni curând și gând bun în alegerile pe care le veți face!
Nu în ultimul rând, doresc să îl felicit pe elevul Tudor Ionuț Grama, șeful de promoție al generației 2020 la Liceul „Carol I”, care a încheiat cu media generală 10, un exemplu pentru noi toți de altruism, perseverență și putere de muncă!

Profesorilor și elevilor, felicitări pentru rezultate!
Părinților, putere pentru a susține visul copiilor dumneavoastră!

Succes tuturor!

* listele elevilor ce beneficiază de burse sociale nu sunt postate aici pentru a nu lăsa loc interpretărilor subiective;
* plata burselor în numerar sau pe card, se va realiza până la data de 5 iunie, de fiecare unitate școlară;

sursa: Primăria Bicaz, facebook

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate