Primul stagiu de practică pentru Ștefan, aflat la început de drum și de carieră militară

Student în anul I la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, specializarea Jandarmi, ne-a povestit cu dezinvoltură primele lui zile din academie, când s-a trezit din confortul casei sale, unde totul îi era familiar și la îndemână, în forfota ordonată și multitudinea de sarcini pentru care răspunderea este atât individuală cât și colectivă. Viața cazonă își făcea simțită prezența de la primele ore ale dimineții și se termina la ceas de seară, totul într-o logică naturală, având la bază ordinele rostite scurt și clar, care nu se discută, se execută!A văzut colegi care se „împiedicau” de greutățile unui program zilnic cu sarcini și responsabilități clar trasate, dar care pentru el reprezintă o viață ordonată și tronată de disciplină, chiar dacă formarea lui profesională a avut la bază profilul umanist al studiilor liceale absolvite în vara anului 2021.Este convins că disciplina, seriozitatea, determinarea, perseverența și conștiinciozitatea cu care tratează fiecare sarcină pe care o are de îndeplinit, îl vor ajuta să ducă la bun sfârșit nu doar studiile, ci și cariera pe care singur și-a ales-o. Ștefan a fost singurul declarat admis dintre cei șapte candidați nemțeni care s-au înscris la concursul de admitere la Academia de Poliție, sesiunea iunie-septembrie 2021.La finalul școlarizării, ce se întinde pe durata a 3 ani, dorește să profeseze în cadrul unei structuri operative de Jandarmerie, să-și continue și să-și aprofundeze cunoștințele teoretice și practice, un prim pas în dobândirea competențelor fiind și acest prim stagiu de practică, de patru săptămâni, pe care îl va desfășura în cadrul structurii de ordine și siguranță publică, unde va conlucra și învăța de la tutorele lui profesional.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate