Procedura legală și de urgență în cazul sesizării prezenței urșilor pe raza comunei Farcașa
ANUNȚ
Procedura legală și de urgență în cazul sesizării prezenței urșilor pe raza comunei Farcașa
În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 81/2021 privind gestionarea situațiilor de urgență generate de prezența exemplarelor de urs brun în intravilanul localităților, Primăria comunei Farcașa aduce la cunoștința cetățenilor procedura obligatorie de alertare în cazul punerii în pericol a gospodăriilor, a oamenilor sau a bunurilor acestora.
Pentru ca echipa de intervenție imediată (condusă de Primar sau Viceprimar, conform legii) să poată acționa instant, iar instituțiile de suport (Jandarmeria, I.S.U.) să fie sesizate conform legii, solicităm cetățenilor să efectueze alertarea în paralel, adică apelarea numărului unic de urgență 112 și echipa de intervenție.
PROCEDURA DE ALERTARE SIMULTANĂ:
Dacă observați un urs în sat sau în proximitatea gospodăriilor, efectuați imediat următoarele apeluri (dacă sunteți cu un membru al familiei sau un vecin, apelați în același timp de pe două telefoane):
– Sunați la numerele echipei de intervenție ale Primăriei:
Primar- 0741796702,
Viceprimar- 0763342474,
Gestionar fond vânătoare- 0752091223,
S.V.S.U. 0730084138. Motivul este că echipa de intervenție se află deja pe teritoriul comunei și se poate deplasa la fața locului pentru a asigura perimetrul și a începe procedurile legale conform legislației în vigoare.
– Sunați la numărul unic de urgență:
112
În conformitate cu prevederile O.U.G. 81/2021, apelul la 112 activează oficial structurile MAI (Jandarmerie, I.S.U.) și serviciile medicale, care fac parte obligatoriu din echipa mixtă de intervenție.
De ce este vitală alertarea simultană:
-fluxul de redirecționare a apelului de la dispeceratul 112 al județului către autoritatea locală poate genera întârzieri substanțiale. Anunțând direct și Primăria, eliminăm timpul mort în care ursul poate pune viețile oamenilor in pericol sau poate produce pagube.
IMPORTANT: Este obligația cetățenilor de a sesiza evenimentul ÎN TIMP REAL.
Anunțați prezența ursului imediat. Sesizarea trebuie făcută exact în momentul în care ursul este vizibil sau acționează.
Trimiterea de filmări sau mesaje în mod retrospectiv (a doua zi / după plecarea animalului) nu permite aplicarea procedurilor legale de intervenție imediată și face imposibilă luarea unor măsuri asupra exemplarului de urs periculos.
Nu vă expuneți riscurilor în momentul apariției ursului.
Fotografierea sau filmarea ursului de la distanțe mici este strict interzisă pentru siguranța dumneavoastră.
Vă mulțumim pentru responsabilitate și cooperare!
Respectarea acestei proceduri ne permite să intervenim rapid, legal și în deplină siguranță pentru comunitate.
Primar,
ȚIFUI- Dumitru Bogdan
Conducător al Echipei de Intervenție

