Program educațional bogat și noutăți, la Școala „Vasile Mitru” , Tașca

În cadrul festivității de deschidere a noului an școlar 2019-2020, directorul Școlii Gimnaziale „Vasile Mitru” Tașca, doamna Bârsan-Son Mădălina Gabriela, a prezentat oferta educațională, activitățile propuse în acest an școlar:
1. Permanent vor fi activități de voluntariat
2. Programul Echo Școala
3. Programul Internațional eTwinning
4. Programul Internațional Erasmus K2-„Spune NU Discriminării și Violenței prin jocuri” ( noiembrie)
5. Programul extra școala; After School
6. Școala Altfel (30 martie-3 aprilie)
7. Clubul de limba engleză
8. Va continua activitatea Grupului Vocal Folcloric „Floare de Lotus”
9. Sanitarii pricepuți își vor relua activitatea
10. Ansamblul de dansuri populare „Fluierasii”
11. Club de chitară
12. Curs de pictură
13. Ludoteca Fragul de Câmp
14. O nouă activitate intitulată „Învățătorul meu, Învățătorul tău, Învățătorul nostru”.

Doamna director a mai specificat că în acest an școlar s-a hotărât schimbarea zilei Școlii „Vasile Mitru” Tașca! Dacă înainte se celebra pe 21 mai, anul acesta, se va sărbători pe 24 septembrie, aceasta fiind ziua de naștere a lui Vasile Mitru.
Astfel, toți copiii școlii, împreună cu profesori și autorități locale, care vor dori să se alăture, vor pleca, cu această ocazie, într-o excursie la Suceava. Transportul va fi asigurat din sponsorizările rămase din vară.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate