S-au agresat reciproc și au ajuns la „mititica”

Cinci persoane au fost reținute de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuite de comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare.

La data de 13 februarie a.c., polițiștii din Poliției orașului Tîrgu-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că pe o stradă din Tîrgu-Neamț a izbucnit un conflict între mai multe persoane.

Ca reacție imediată, polițiștii s-au deplasat la fața locului, altercația izbucnită fiind aplanată cu operativitate.

Din investigații a reieșit că, în urma unui conflict survenit pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, cinci persoane cu vârste cuprinse între 17 și 43 de ani, din Tîrgu-Neamț și Vânători-Neamț, s-ar fi agresat fizic reciproc, suferind multiple leziuni. Persoanele participante la conflict au fost identificate de polițiști și implicit conduse la sediul poliției, pentru audieri.

În urma documentării activitații infracționale a celor implicați și având în vedere pericolul social al faptelor, aceștia au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuiți de comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare.

Astăzi, cei în cauză urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu- Neamţ, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

De asemenea, pentru prevenirea oricăror manifestări de natură a perturba liniștea cetățenilor și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, situația conflictuală este monitorizată de polițiștii nemțeni.

sursa: IPJ Neamt

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate