Se circulă în condiții de iarnă!

Drumuri „la negru” după 48 de ore de ninsori abundente

🔵 După mai bine de 48 de ore de ninsori abundente, toate drumurile naționale din zona Moldovei sunt deschise circulației, multe dintre ele curățate „la negru”.Pe timpul nopții trecute, la nivelul DRDP Iași s-a acționat cu 301 autoutilaje și s-au răspândit 4.074 tone de material antiderapant.

🔵 O situație mai specială a fost întâmpinată pe DN 24B, Huși – Albița, care pe timpul nopții a fost restricționat circulației autovehiculelor cu masa maximă admisă peste 7,5 t, pe fondul ninsorilor abundente, cu depunere pe carosabil. Măsura a dat însă posibilitatea drumarilor să intervină mai eficient, astfel încât în această dimineață sectorul să poată fi redat circulației pentru toate tipurile de autovehicule.

🔵 În continuare, pe 24B, dar și pe unele sectoare din jumătatea nordică a regiunii, se circulă în condiții de iarnă, cu strat de zăpadă de 1-2 cm (jud. Botoșani, Suceava) sau de 0-1 cm (Iași, Neamț, Vrancea, Bacău). În rest, carosabilul se prezintă majoritar umed, cu zăpadă frământată spre acostament, cu ninsori slabe sau precipitații mixte (jud. Galați).

🔵 În prezent, pe raza DRDP Iaşi se acționează cu 150 de autoutilaje. Circulați cu prudență!

⚠️☎️ Informații privind starea drumurilor naționale din zona Moldovei:Dispecerat DRDP Iași – tel. 0232/213168Dispecerat CNAIR:021.9360021.264.33.33021.264.33.34TELVERDE – [email protected], pe https://www.facebook.com/DRDPIS/

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate