Sfântul Alexandru, unul dintre marii ierarhi ai Bisericii, un apărător neînfricat al credinței creștine

Sfântul Ierarh Alexandru este prăznuit de Biserica Ortodoxă în fiecare an pe 30 august. Creștinii îl cinstesc pe Sfântul Alexandru deoarece acesta este unul dintre marii ierarhi ai Bisericii, un apărător neînfricat al credinței creștine în perioada arianismului.

Sfântul Alexandru a trăit la începuturile secolului al IV-lea, pe vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, fiind ucenic al Arhiepiscopului Mitrofan al Bizanțului.

Sfântul Ierarh Alexandru a trăit la începutul secolului al IV-lea, în vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, fiind ucenic al Arhiepiscopului Mitrofan al Bizanțului. Ierarhul a dus o viață modestă, fără știința cărților însă, datorită virtuților și harismelor sale apostolice, Alexandru a fost considerat îndeajuns de demn încât să îl slujească pe Sfântul Mitrofan, ca preot al episcopului, iar, în anul 314 ca episcop ajutător.

Odată cu victoria Sfântului Constantin împotriva lui Licinius, împăratul a organizat o întâlnire oratorică între ritorii păgâni din Bizanț și Ierarhul Alexandru. Păgânii au fost înfrânți de către Sfânt nu doar prin discursul pe care l-a avut, ci și prin minunea pe care a săvârșit-o.

Dat fiind faptul că Sfântul Arhiepiscop Mitrofan era și bolnav și bătrân pentru a participa la primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, Alexandru este trimis în locul acestuia. Odată cu închiderea lucrărilor Sinodului, Constantin cel mare Cere tuturor Purtătorilor de Dumnezeu Părinți să vină în Constantinopol pentru a-l binecuvânta.

Dumnezeu trimite un Înger să i se arate Sfântului Mitrofan, care îi spuse că în 10 zile sufletul său va fi încredințat Domnului. De asemenea, Îngerul îi spuse că el urmează să îl lase pe Alexandru arhiepiscop în locul său. Episcopii care se aflau la Constantinopol se bucurară de această veste și, odată cu înmormântarea lui Mitrofan, îl înscăunează pe Alexandru ca prim Episcop al noi Capitale a Imperiului.

Odată cu încheierea Sinodului de la Niceea, Alexandru, care pe atunci avea aproape 70 de ani, continuă să fie un apărător dârz al credinței creștine în fața intrigilor lui Arie și a acoliților săi.

Chemat la Nicomidia de către Constantin pentru a-și explica credința, Arie reușește să îl înșele pe împărat, semnând o hârtie pe care acesta îl recunoștea pe pe Fiul lui Dumnezeu ca fiind născut înainte de toți vecii.

Profitând de această mărturisire, Arie cere reintegrarea sa în Biserică, iar la presiunile făcute de Eusebiu de Nicomidia, împăratul acceptă cererea, spunându-le episcopilor care s-au reunit la sinodul din Tir (335) să o examineze.

Sinodul, compus în mare parte din partizani ai lui Arie, se întorc împotriva Sfântului Atanasie cel Mare, tratându-l drept vrăjitor, brută, dar și semănător de discordie. La auzul acestora, Atanasie se îmbarcă în secret oe o corabie pentru a ajunge la Constantinopol în încercarea de a vorbi cu împăratul. Toate acestea se petreceau în timp ce sinodul de la Tir îl trimiteau în exil la Treves (orașul nemțesc Trier de astăzi).

Arie încerca să revină în Alexandria, însă la auzul veștii, porni o razmeriță contra lui, fapt care l-a determinat pe Constantin să îl cheme la Constantinopoul undeva va avea să se împărtășească cu Sfântul Alexandru.

Eusebiu, împreună cu acoliții săi au încercat prin nenumărate moduri să facă presiuni asupra Sfântului Arhiepiscop să slujească Sfântă Liturghie, în decursul căreia să se împărtășească cu ereticul de Arie.

Sfântul Alexandru se retrase în Biserica Sfânta Irina și, îngenunchiind, se ruga neîncetat lui Dumnezeu cu aceste cuvinte: „Doamne, dacă Arie trebuie să fie împăcat cu Biserica, atunci slobozește pe robul tău cu pace. Dar dacă ai milă de Biserica Ta și nu vrei că moștenirea Ta să se facă de rușine, atunci ia-l pe Arie, pentru ca oamenii să nu ia erezia drept Adevărata Credință.”

Sâmbăta, cu o zi înainte de slujba care trebuia să aibă loc, Alexandru se găsea în piață, aproape de coloana de porfiră ridicată de Constantin cel Mare. Arie, chemat de nevoile firești, merse la closet, moment în care mațele au crăpat în el, loc unde a și murit de altfel.

La auzul vestii, Alexandru îi mulțumi bunului Dumnezeu nu pentru moartea lui Arie, ci pentru că Domnul și-a arătat încă o dată puterea sa, care a depășit dorințele mai-marilor lumii. Totuși, aceste tulburări au continuat vreme îndelungată, timp în care Sfântul Ierarh Alexandru a continuat să lupte pentru Ortodoxie.

Trece la Domnul la vârstă de 98 de ani, la doar câteva luni după moartea Sfântului Împărat Constantin cel Mare (337).

Sursa: calendarulortodox.ro