Sfințirea clopotului Părintelui Justin și a martirilor din temnițele comuniste

Un moment emoționant ce a adunat zeci de pelerini, ucenici sau simpli închinători ce cu evlavie cinstesc memoria sfinților din închisori și a vrednicului de pomenire Părinte Arhimandrit Justin Pârvu, care cu ani în urmă, și-a dorit realizarea unui astfel de clopot, care să vestească până la marginile pământului și mai sus, la cer, sfințenia și jertfa întemnițaților lui Hristos din pușcăriile comuniste, ce au umplut pământul țării, în timpul regimului de tristă amintire.

„Nădăjduim ca glasul acestui clopot să sune adunarea noastră la cât mai multe fapte bune și împreună rugăciune!Mulțumim tuturor celor ce au participat la acest eveniment și mai ales celor ce au contribuit, după putere, la realizarea acestui clopot, precum și tinerilor din ASCOR, care au fost alături de noi și cu fapta, și cu rugăciunea lor curată.

Cei care doresc să mai contribuie, pentru achitarea tuturor cheltuielilor rămase, o mai pot face încă prin conturile mănăstirii:Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului CIF 26942311Sediul: sat Petru Vodă Com. Poiana Teiului Jud. Neamț Banca: BCR Piatra Neamț RO 22 RNCB 0196 1462 5771 0001 sau prin:Fundația „Justin Pârvu”CIF 26174159Hot. Jud. 1433/1888/2009 Sediul: sat Petru Vodă Com. Poiana Teiului Jud. Neamț Banca: BCR Piatra Neamț LEI: RO 73 RNCB 0196 1129 1488 0001 EURO: RO 19 RNCB 0196 1129 1488 0003 USD: RO 62 RNCB 0196 1129 1488 0005″

-a transmis Mănăstirea Paltin Petru Vodă

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate