Sicriul cu trupul neînsuflețit al actriței Draga Olteanu-Matei, depus joi, 19 noiembrie, la cinematograful Dacia Mon Amour

Sicriul cu trupul neînsuflețit al actriței Draga Olteanu-Matei va fi depus, joi, 19 noiembrie 2020, începând cu ora 17:00, în holul cinematografului Dacia Mon Amour din Piatra-Neamț.

Duminică, 22 noiembrie, dimineață, sicriul va fi dus la Curtea Domnească, în imediata vecinătate a Bisericii Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, pentru oficierea serviciului religios, după care cortegiul funerar va trece prin fața Teatrului Tineretului, pentru un ultim omagiu adus actriței.

Pe parcursul zilelor în care admiratorii își vor putea lua un ultim rămas-bun de la Draga Olteanu-Matei trebuie să respecte regulile privind limitarea răspândirii infectării cu virusul SARS CoV-2, prin purtarea măștii de protecție și a distanțării fizice.

Înmormântarea va avea loc în Cimitirul Eternitatea din Piatra-Neamț, Draga Olteanu-Matei urmând a-și dormi somnul de veci alături de soțul său, Ionel Matei.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate