Simpozion “Ziua Zimbrului”

      Cei 15 ani de activitate a Administrației Parcului Natural Vânători Neamț au fost sărbătoriți joi, 14 august printr-un simpozion, cu invitați de onoare. Activitățile dedicate “Zilei Zimbrului” au marcat  și prima zi din sărbătoarea comunei Vânători. În deschiderea simpozionului, doamna primar Adriana Petrariu a fost invitată să adreseze primele cuvinte invitaților, împreună cu directorul Administrației Parcului Natural Vânători, Sebastian Cătănoiu.

   Startul sesiunilor de comunicări a fost dat de coordonatorul de proiecte Răzvan Deju, care a prezentat Programul de reintroducere în libertate a zimbrului – Realizări și perspective. Asociația pentru Dezvoltarea Turismului Neamțean, reprezentată de Gianina Fedeleș propune ca legenda Descălecatul lui Dragoș Vodă să devină povestea cu potențial de atracție turistică pentru zona Parcului Natural Vânători. “Oricât am încerca să promovăm obiectivele turistice din zona noastră, forța emoțională pe care o dă o poveste a unui obiectiv turistic este de foarte multe ori mai mare decât o campanie de promovare”. Prin prezența părintelui arhimandrit, Mihail Daniliuc în cadrul simpozionului, doza de liniște și bucurie spirituală a fost adusă și întărită prin intermediul unui eseu numit Sadoveanu în Ținutul Neamțului.

        Tot în timpul evenimentului, a avut loc și premierea concursului “Se caută un nume” lansat în luna iunie pe pagina de socializarea a instituției. Principala condiție pentru ca numele de botez al vițelușului din captivitate să fie ales, trebuia să țină cont de convenția prin care indicativul României să apară la începutul cuvântului. Dintre cele peste 200 de nume propuse de către copii, Românașul a fost câștigător. De asemenea, un alt concurs intitulat “Un altfel de zimbru”, premiat de Administrația Parcului Natural Vânători a făcut fericiți mai mulți elevi, ai școlilor din Crăcăoani, Târgu Neamț și Vânători. Prin niște lucrări realizate manual și expuse în sediul Administrației Parcului, copiii participanți la concurs au reprezentat imaginea zimbrului, fiecre după viziunea lui: au existat modele pictate, sculptate, țesute și confecționate din diverse materiale. Lucrările câștigătoare au fost votate de către invitați chiar în ziua evenimentului.

           Apoi, sesiunile de comunicări au continuat cu tema Valențe culturale. Prima comunicare, Haiduci în Ținutul Neamțului a fost prezentată de presedintele Fundației Culturale “Ion Creangă” Elena Preda, iar Schitul Nifon vechi – o schimnicie uitată din vatra sihăstriilor de pe valea Secului, a fost făcut cunoscut de dr. Vitalie Josanu. Spre finalul simpozionului, Marius Irimia a adus File de istorie din Ținutul Zimbrului: linia cazematelor, iar în încheiere Sebastian Cătănoiu a semănat printre cei prezenți idea unei posibile descoperiri, ce a avut loc cu ajutorul și prin intermediul zimbrilor, transpusă într-o mică lucrare numită Calea Mare, doar o supoziție? 

         Invitații care au asisitat și participat activ la “Ziua Zimbrului” au ținut în mod special să felicite și să mulțumească echipei care se dăruiește cu atâta pasiune activităților ce țin de protejarea, conservarea și promovarea mediului înconjurător și mai ales a simbolului nostru moldovenesc și național în același timp.

Adriana Petrariu, primar comuna Vânători: “Este unul din punctele de pe ordinea de zi a Zilelor comunei Vânători Neamț, în care am încercat să aducem în actualitate și să promovăm emblemele pe care comuna Vânători le are”.

Gianina Fedeleș, reprezentant al Asociației “Valea Ozanei”: “Am avut și noi astăzi la Parcul Național Vânători o intervenție care se referă la Descălecatul lui Dragoș Vodă. O poveste pe care încercăm să o spunem împreună Parcul Natural Vânători Neamț, să facem din asta un eveniment și să atragem cu astfel de brand-uri turistice – poveste oameni în zonă care să fie curioși să vadă, să audă poveștile locului”.

Vasile Apopei, administratorul public al orașului Târgu Neamț: “Foarte emoționant. Pe mine m-au transpus într-o altă lume. Atunci când asculți atâtea povești și lucruri despre zona noastră uiți de tot ce înseamnă stresul cotidian. Întotdeauna, cei de aici au avut și au în continuare programe de suflet. Nu pot decât să-i felicit și să le urez succes în continuare, pentru că în spatele tuturor acestor întâlniri este o muncă și un efort imens”.

Viorela Gherasim

20140814_102748
20140814_102859
20140814_102914
20140814_103101
20140814_103140
20140814_103324
20140814_103336
20140814_103358
20140814_103458
20140814_103903
20140814_104042
20140814_104131
20140814_104850
20140814_105009
20140814_105349
20140814_111448
20140814_111558
20140814_112256
20140814_113047
20140814_113120
20140814_114122
20140814_114138
20140814_114154
20140814_114326
20140814_114452
20140814_114726
20140814_121204
20140814_122030
20140814_122102
20140814_122342
20140814_122723
20140814_123039
20140814_123316
20140814_123504
20140814_123552
20140814_123824
20140814_123959
20140814_124040
20140814_124211
20140814_124321
20140814_125828
20140814_125851
20140814_130029
20140814_130152
20140814_130526
20140814_130714
20140814_130754
20140814_131144
20140814_132152
20140814_133130

Articolul Simpozion “Ziua Zimbrului” a aparut prima data pe Ziar Targu Neamt.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate