Tânăr, de 22 de ani, din Hangu, reținut de polițiști

La data de 12 martie a.c., în jurul orei 21.20, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Bicaz au depistat în trafic un tânăr, de 22 de ani, din Hangu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Barajului, în localitatea Bicaz.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că acesta nu deține permis de a conduce pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, polițiștii au stabilit că, autoturismul i-ar fi fost încredințat pentru a-l conduce de o tânără, în vârstă de 24 de ani, din Bicaz, pasager în autoturismul în cauză.

În baza probatoriului administrat tânărul de 22 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, la data de 14 martie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului și încredințarea unui vehicul pentru conducere pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere.

sursa: IPJ Neamt

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate