Tânăr reţinut de poliţişti pentru şantaj

Ieri, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Tîrgu-Neamț au identificat un tânăr din Timișești, bănuit de hărțuire. Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore.

La data de 8 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Tîrgu-Neamț au fost sesizați de către un tânăr din Urecheni, cu privire la faptul că, un tânăr din Timișești, sub ameninţări îi pretinde diferite sume de bani.

În urma investigațiilor, polițiștii au stabilit că, în perioada mai 2018 – decembrie 2019, un tânăr de 19 ani, din Timișești, ar fi constrâns prin violenţe şi amenințări cu acte de violență un tânăr de 17 ani, din Urecheni, să-i ofere în mod regulat sume de bani, obținând astfel aproximativ 85.000 de lei.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de șantaj.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu-Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

sursa: IPJ Neamt

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate