Târgu-Neamț – Bănuit de mai multe infracțiuni, arestat la domiciliu

La data de 3 februarie a.c., în jurul orei 13:10, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați de către un agent de pază cu privire la faptul că, într-un local din Târgu-Neamț, a avut loc un conflict în urma căruia un client a fost lovit.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat că în timp ce un bărbat, în vârstă de 67 de ani, din Târgu-Neamț, se afla în locația respectivă, ar fi intervenit într-un conflict verbal izbucnit între doi clienți, moment în care ar fi fost lovit de către unul dintre cei doi bărbați.

Ulterior, profitând de starea de inconștiență a persoanei vătămate, persoana în cauză i-ar fi sustras acestuia o sumă de bani și ar fi părăsit localul.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au organizat o acțiune de identificare și localizare a persoanei bănuite de comiterea faptei, un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Vânători Neamț. Asupra acestuia polițiștii au găsit suma de 300 de lei, aparținând persoanei vătămate.

În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului de 27 de ani, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și furt.

La data de 4 februarie a.c. bărbatul în cauză a fost prezentat instanței de judecată, față de acesta fiind dispusă măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

IPJ Neamt

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate