Tradiții păstrate din moși‑strămoși, la Bicaz Chei, de Sfinții Mihail și Gavriil

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil – Ca sărbătoare a îngerilor, ziua de 8 noiembrie a început a se serba în Biserică de prin veacul al cincilea și ea s-a răspândit repede în tot Răsăritul creștin. Despre îngeri, Biserica învață că ei sunt „duhuri slujitoare” (Evrei,1,14), adică ființe fără de trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu și totodată prieteni și ocrotitori ai noștri, puși de Dumnezeu, pe drumul anevoios de la leagăn, la patria noastră cerească, la „Cerul nou și pământul nou” ce vor să fie.

Această sărbătoare își păstrează tradițiile în zona Bicazului. În seara de 7 noiembrie, gospodinele pregătesc coșurile cu bucate: diferite prăjituri, colaci, renumitele brânzoaice, dulciuri și portocale pentru copii și pornesc spre cimitir, acolo unde persoane apropiate, persoane dragi își odihnesc sufletul.
Se aprind lumânări la morminte, așezându‑se în general, în formă de cruce, se împart bucatele, iar preotul parohiei merge pe la fiecare mormânt și îl sfințește cu vin.

Sursa: crestinortodox.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate