Tradiții și obiceiuri în cea de-a treia zi de Paște

A treia zi de Paşte este, în acelaşi timp şi Marţea Albă din Săptămâna Luminată, zi în care nu se lucrează, iar femeile dau de pomană pasca și vinul roșu care au rămas de la Paște. De asemenea, în ziua a treia se întorc vizitele făcute în prima zi a Paştelui, iar ouăle se pot ciocni şi „dos cu dos”, precum şi „coastă cu coastă”.

În ultima zi de sărbătoare a Paştelui, în trecut, oamenii obişnuiau să-şi viziteze rudele, vecinii şi prietenii, aceste vizite fiind numite altădată „Umblatul cu pasca“. Obiceiul îşi are originea din vremurile când creştinii umblau şi vesteau Învierea Domnului Hristos.

În unele zone ale ţării, în a treia de Paşte, finii obişnuiau să dăruiască naşilor pască şi colaci.
Există şi o credinţă potrivit căreia firimiturile care rămâneau de la mesele de Paşte era bine să fie păstrate. Îngropate, din ele ar răsări o planta numită cucoană sau maruncă, plantă bună de pisat şi de pus în băutură, atunci când o femeie vroia să facă copii.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate