Transport ilegal de material lemnos depistat de polițiștii din Poiana Teiului şi Hangu

În ziua de 24 noiembrie a.c., o patrulă formată din polițiștii Posturilor de Poliţie Poiana Teiului şi Hangu au constatat un transport ilegal de material lemnos.
Polițiștii au oprit un ansamblu de vehicule la intersecţia DN 17B cu DC 153, care transporta material lemnos.
Conducătorul auto, un bărbat de 41 de ani, din Borca a prezentat avizul de însoţire pentru cantitatea de 9,80mc transportată în autoutilitară şi alt aviz pentru cantitatea de 17,42 mc lemn lucru răşinoase, existentă în remorcă.
Documentele au fost verificate şi s-a constatat că datele expeditorului,provenienţa şi codurile unice, corespund, însă, în urma măsurătorilor efectuate, a rezultat o cantitate în plus de 3,23 mc.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu suma de 3000 de lei, în baza Legii 171/2010 şi s-a luat măsura confiscării cantităţii de 3,23 mc de lemn,specia molid.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate