Tratative pro alianței PNL – PDL la Tîrgu Neamț

            alianta-pdl-pnl  La Tîrgu Neamț, prima zi de vară a adus o ușoară încălzire în relația PNL –  PDL de la nivel local.  Procesul fuziunii politice dintre cele doua partide de dreapta de la nivel național i-a apropiat si pe liderii liberali și PDL-iști din județul Neamț.
La masa negocierilor s-a discutat despre o alianță stategică ce are ca scop principal câștigarea alegerilor prezidențiale din toamnă, dar și despre puterea majoritară deținută în Consiliul Local Tîrgu Neamț prin alianță și inițierea unor proiecte menite să scoată din impas orașul înțepenit din cauza datoriilor.

         Entuziasmat și pregătit pentru a face alință cu membrii PNL, președintele interimar Aurel Aciocîrlănoaie a declarat următoarele: “Din punctul meu de vedere ne aflăm în faza de întâlnire, discuție, cunoaștere. Nu s-a luat încă nicio hotărâre. A fost o mică întâlnire în favoarea unei alianțe de dreapta. Eu personal sunt de acord și o susțin, dar așteptăm decizia forurilor naționale, pentru că la nivel local, noi suntem micuți”.

             Mult mai rezervat și neîncrezător s-a arătat președintele PNL Tîrgu Neamț, Traian Humulescu care declară că încă nu e nimic sigur legat de fuziunea celor două partide despre care se tot vorbește la nivel național. “La nivel național se dorește o alianță între PNL și PDL până la alegerile prezidențiale, dar încă nu se știe. Dar problema este că sunt discuții în teritoriu dacă se realizează sau nu, pentru că unii lideri sunt interimari. Așteptăm Congresul din 27 iunie care va decide toată treaba. USL-ul s-a rupt și dacă se va face altă alianța ce? Ce poți face cu altă alianță? Guvernul USL era clar, premier Ponta, Antonescu președinte. Acum nu mai știu cum stau lucrurile. Scorul slab a făcut ca Antonescu să-și dea demisia pentru că n-am obținut 20 %. Pe noi ne-a terminat Mircea Diaconu în teritoriu și mai ales aici în județ unde a luat tot PSD-ul. Dar nu s-a făcut nicio analiză la Biroul Județean pentru a se vedea în județul Neamț cum stăm cu alegerile. Oricum nu s-a concretizat nimic, nu știu dacă este compatibilă. Fiind la nivel național nu se va ține cont de ceea ce vrem noi, dar ne vom subordona”.

           În calitate de viceprimar, Tarian Humulescu asigură că oricare ar fi deciziile luate la nivel înalt cu privire la viitoarele alianțe, relația și colaborarea între colegii din primărie, indiferent de culoarea politică și angajații instituției nu vor fi afectate. “Aici sunt proiecte viabile care sunt prezentate în comisie. Dar dacă se va face această alianță, colaborarea cu colegii la nivel local va rămâne aceiași”.

Viorela Gherasim

Articolul Tratative pro alianței PNL – PDL la Tîrgu Neamț a aparut prima data pe Ziar Targu Neamt.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate