Trei bărbați din Poiana Teiului reținuți pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj

_Reținuți pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj_

În noaptea de 16/17 iulie 2021, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au desfășurat o acțiune de prindere în flagrant delict, într-un fond cinegetic din localitatea Ruseni.

Astfel, au fost depistate trei persoane, care la vederea polițiștilor au fugit, încercând să se sustragă contrar somațiilor legale verbale, la scurt timp fiind prinse şi imobilizate.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit identitatea persoanelor în cauză, doi tineri de 18 și 19 ani și un bărbat de 53 de ani, toți din Poiana Teiului, asupra cărora au fost descoperite aproximativ 50 de kilograme de carne de vânăt.

În continuarea activităților desfășurate, în apropierea unui drum forestier din localitatea Ruseni, polițiștii au descoperit leșul unui exemplar din specia cervide.

Totodată, verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că bărbatul de 53 de ani, deține în mod legal două arme letale cu destinația de vânătoare.

Armele letale, carnea de vânat, precum şi obiectele utilizate la comiterea infracțiunii de braconaj cinegetic, au fost indisponibilizate de polițiști, în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat, cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, braconaj cinegetic și complicitate la braconaj cinegetic

Astăzi, aceștia urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate