Un izlaz din comuna Ceahlău, distrus de o firmă care se ocupă cu exploatarea lemnului

Un izlaz din comuna Ceahlău a fost distrus, se pare iremediabil, de o firmă care se ocupă cu exploatarea lemnului.
Este vorba despre aria protejată Izlazul „Livada Tomii”, aflată în vecinătatea unei parcele de 33 de ha de pădure care aparțin unei firme din Bacău. Parcela este administrată de Ocolul Silvic Poiana Teiului, iar lucrările de exploatare au fost făcute de firma DEN Forest Bicaz Chei.

Carențele în legislație, ignoranța celor care ar trebui să sancționeze drastic asemenea fapte, duc la distrugeri ireversibile. O firmă de exploatare a distrus hectare întregi din izlazul comunei Ceahlău, zonă situată într-o arie protejată și într-o zonă turistică de interes a județului Neamț […]. Cât de nemernic poți să fii ca să distrugi iremediabil avuția unei zone ai căror oameni trăiesc din creșterea animalelor. Aştept cu interes reacția organelor abilitate , a Gărzii de Mediu, APM ( care a eliberat autorizația ), ITRSV si alții.”, a atras atenţia Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.

Ce a rămas în urmă se poate observa în pozele, mai mult decât relevante, postate de Raul Papalicef pe pagina sa de socializare.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate