Un tânăr din Bicaz nu renunță la visul de a merge din nou. Ajută-l și tu!
Răzvan Nechita este un tânăr 31 de ani, din zona Bicaz, care se luptă cu viața pentru că de la vârsta de 14 ani a suferit un accident și drept urmare este imobilizat într-un scaun rulant. Rezultate pozitive sunt, cu mult efort, cu multe antrenamente. El are nevoie acum de o operație în Viena care costă între 15.000 și 20.000 Euro. Răzvan nu își permite suma aceasta cu un venit lunar de 290 lei. Cei cu inima mare îl puteți ajuta să aibă o viață mai bună!
Răzvan are nevoie de ajutorul nostru pentru donații:
Cont lei: BCR RO97RNCB0197087874980001
Titular Nechita Vasile Răzvan
Telefon: 0743 417 820
Pe blogul lui, Răzvan povestește cum s-a întâmplat totul.
„Se întâmpla în vara anului 2002, în luna iulie, o zi frumoasă de vară ce nu știam că va fi una tragică pentru mine. M-am trezit ca de obicei, pe la 8, că doar eram în vacanță și nu puteam dormi mult că eram nerăbdător să fac alte trăsnăi, că la asta mă pricepeam. M-am îmbrăcat frumos cu intenția să mă duc la biserică, dar în drum spre biserică mă întâlnesc cu niște prieteni. Am stat noi puțin de vorbă și m-au convins să intru într-un bar să bem un suc.
După, ne-am hotărât să mergem la lac să ne bălăcim că doar era vară. Am ajuns noi patru la lac, ne dezbrăcăm și țuști! în lac. Apa numai bună de bălăcit. Am stat în apa vreo 20 minute după care îmi vine o idee cam trăsnită să ies din apă și să sar în cap de pe mal.
Ies eu din apa curajos, îmi găsesc un loc potrivit îmi fac avânt și sar în apă. Apa fiind cam tulbure, că plouase cu o zi înainte, nu se vedea fundul apei. Când am sărit în cap am nimerit într-un trunchi de copac. În secunda următoare simțeam cum mă duc la fund fără a putea face ceva. Credeți-mă, au fost niste clipe cumplite, mi-am văzut moartea cu ochii. Mă zbăteam inutil și înghițeam apă. Norocul meu a fost că prin preajmă era unul dintre prieteni care m-a tras afară, dar pentru un moment nu a reacționat. Credea că glumesc, că mă mai prefăceam că mă înec, dar văzuse că apa se înroșise în jurul meu, că mi-am spart și capul în impact cu trunchiul. Într-un final m-a tras la mal și toți erau speriati, eu cel mai tare că nu mai simțeam nimic și nu știam ce se întâmplă cu mine. Prima mea reacție a fost să ridic mâinile, dar nu puteam și i-am întrebat pe băieți unde îmi sunt picioarele că de la impact pe loc am paralizat.”
Continuarea poveștii dramei lui Răzvan petrecută pe paturile spitalelor din România poate fi citită aici.
Mai multe detalii găsiți la linkurile de mai jos:
Sursa: ziarpiatraneamt.ro
Comentariile sunt închise