Unitatea canină de la Salvamont a găsit într-o râpă doi tineri care s-au răsturnat cu un ATV

În data de 18.11.2017, în jurul orei 16,00, unitatea canină în timpul unei patrulări a găsit întâmplător în apropierea Stațiunii Durău doi tineri din București care pierduseră controlul unui ATV și de pe DJ 155f (drum unchis circulației și neprotejat cu parapeți) plonjaseră efectiv într-o râpă de 15 -20 m . Erau ușor confuzi, dar fără afecțiuni medicale notabile. Practic autovehiculul s-a răsturnat pe panta de 30-40 de grade și i-a proiectat pe aceștia în lateral unde covorul gros de frunze a atenuat căderea . Acest fenomen practic i-a salvat pe turiști care altfel ar fi fost prinși sub utilajul care cântărește 350-400 kg și rezultatul ar fi fost un accident cu treumatisme grave, tipice accidentelor de atv.
ATV-ul a fost extras din pădure cu ajutorul troliului din dotarea autospecialei salvamont.
Drumul 155f axial este închis circulației publice până la reabilitarea lui, dar mulți conducători auto ignoră semnele de circulație care interzic accesul . Este bine de știut că în cazul unui accident în afara drumurilor publice sau pe drumurile unde accesul este restricționat asigurarea nu acoperă daunele .

În jurul orei 20,00 personalul bazei de intervenție Durău a acordat prim ajutor unei persoane de sex feminin din Iași care suferise un traumatism ușor de membru inferior în timp ce cobora de la Cabana Fântânele.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate