Ura politică, apanajul oamenilor întârziați

Dintotdeauna mesajele anti politicieni sau partide au fost mai virulente, dar atât de pline de ură ca în ultima perioadă nu am văzut niciodată.

Zilele trecute chiar am rămas stupefiat cum un întârziat cu pretenții de formator de opinie atrăgea atenția în mod incompetent asupra unui clip video contra PSD, clip în care se folosea un limbaj foarte trivial și plin de ură.
Tot zilele trecute am văzut o altă mizerie contra lui Iohannis, în care alături de portretul președintelui erau prezentate poze absolut înfiorătoare de la incendiul de la Colectiv.

Nu știm exact ce-i mână pe cei care fac asemenea lucruri, dar cu certitudine cei care le promovează au o mare problemă cu căpuțul. Eu, personal, oricât de supărat aș fi pe un partid sau pe un politician, nu aș putea să arăt un asemenea clip sau o asemenea poză bunicului meu, fostei educatoare, preotului de la biserica mea, rudelor etc. Mi-ar crăpa obrazul de rușine, dar se pare că alții au derapat atât de mult încât rușinea sau bunul simț nu mai există pentru ei.

Ce este îmbucurător este faptul că totuși acești întârziați care promovează mesaje pline de ură nu sunt foarte mulți, iar lumea dă click în general din curiozitate. Chiar am vrut să vedem ce priză la public au frustrații și se pare că încă nu ne-am prostit cu toții. Nici poza cu Iohannis, nici clipul cu m**e PSD nu au reușit însumat ca număr de vizualizări să se apropie măcar de un desen animat lansat recent sau de ultima manea 2018 Salam care în aproximativ o lună are aproape 8 milioane de vizualizări pe youtube. Clipul anti PSD a adunat vreo 20.000 de distribuiri si apropae 2 milioane de vizualizări, iar poza cu Iohannis tot cam la fel, semn că acefalii sunt apolitici.
Deci românii sunt mult mai interesați de desene animate sau manele decât de mesajele anti politice abjecte promovate de tot felul de rătăciți.

Îmi povestea un veteran care a fost pe front că nici când se ieșea din tranșee la luptă nu se înjura așa de urât ca acum și atunci oamenii chiar se omorau între ei, dar o făceau dintr-o rațiune patriotică, financiară sau militară. Acum nu mai este nicio rațiune decât să facă toți needucații concurs care emană mai multă ură și promovează mai multă m**e și p**ă la suta de cuvinte.

Este foarte important de precizat că aceste mizerii contra PSD nu vin de la PNL și nici invers. Combatanții din zona politică românească mai înjură, mai spun o vorbă urâtă, dar cu toții au o limită și nu ar fabrica niciodată niciunii mesaje cu o încărcătură de ură atât de mare. Cei de dreapta de regulă fabrică mesaje de dus în derizoriu sau înjură prin combinații inteligente, iar cei de stânga nu prea mai transmit mesaje agresive că așa au învățat ei să tacă de la PDL-iștii care i-au cotropit. Chiar am urmărit în mod special să vedem dacă astfel de mesaje cu ură sunt promovate de liderii sau formatorii de opinie nemțeni din sfera PSD, PNL, ALDE sau PMP. Absolut nici unul nu a distribuit mizerii pline de ură contra adversarilor politici.

Promovați dezbaterea, promovați protestul, promovați orice formă de manifestare legală contra sistemului sau a clasei politice sau a cui vreți voi, dar nu promovați ura pentru că nu vă doriți ca ura să umple strada voastră, viața voastră și mintea voastră. Creștinii nu promovează ura, cretinii da.

Iosub Robert

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate