Vești bune pentru fărcășeni: proiecte multe și drumuri bune

Țifui Dumitru Bogdan, primarul comunei Farcașa, a anunțat pe pagina personală de facebook proiectele viitoare care sunt foarte importante și care se axează pe modernizarea centrului comunei .
De asemenea, o veste bună pentru farcaseni este că vor avea drumuri bune, efectuându-se lucrări de modernizare și reparații ale acestora :

„Dragi cetățeni ai comunei Farcașa !
Vă informez că în urmă cu puțin timp, împreună cu domnul Cseke Attila – Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, am semnat actul adițional nr.6 la contractul de finanțare nr. 10716/10.06.2015 , prin care se finanțează finalizarea lucrărilor de modernizare a Drumului Comunal 154 Stejaru. Valoarea finanțării acordate este de 2.957.687 lei, iar termenul de finalizare a modernizării acestui drum este sfârșitul anului 2022. În aceste condiții, miercuri – 02.06.2021 – va fi efectuată recepția parțială la lucrărilor efectuate până în prezent, apoi vor fi demarate lucrările de modernizare a drumului.
De asemenea, a fost semnat contractul de proiectare a modernizării străzilor Pârâului și Florilor, după care se va trece la modernizarea efectivă a acestora. Vor fi efectuate și reparațiile străzii Popeștilor, urmată de aplicarea unui nou covor asfaltic pe toată lungimea(3 km). Aceste lucrări vor fi efectuate din fondurile proprii ale Primăriei Farcașa.
Începând cu data de 31.05 2021, vor fi continuate și finalizate lucrările de modernizare a centrului comunei Farcașa, totodată fiind finalizată și modernizarea accesului din DN 17 B pe străzile Bisericii (Farcașa) și Gârlei(Frumosu).
Cu mult drag, Dumitru-Bogdan ȚIFUI, primarul comunei Farcașa.”

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate