Vezi unde şi cum s-au bucurat olimpicii de la „Carol I”

Elevii olimpici, dar şi cei care au fost premiaţi la concursurile naţionale în anul şcolar 2016-2017, de la Liceul „Carol I” din Bicaz au avut parte în perioada 17-19 iunie de o excursie de vis pe traseul Bicaz-Constanţa-Bucureşti-Braşov-Bicaz.
„Excursia a fost o formă de premiere a celor 40 de elevi olimpici şi a celor cu premiaţi la concursurile naţionale în anul şcolar care tocmai s-a încheiat”, a declarat domnul profesor Apopei Mihai.
Domnul director adjunct George Lazăr s-a ocupat de organizarea acestei excursii, iar ceilalţi profesori care au însoţit grupul de copii au fost Diana Cenuşă, Cotfasă Dumitru şi Mihai Apopei.
Pentru ca acest lucru să fie posibil, a fost nevoie de sprijinul Primăriei Bicaz care a alocat suma de 5000 de lei, de asemenea sponsorii: Farmacia Belladona, preotul de la Taşca( firma de pompe funebre UKA), dl Pascau de la o firmă de material lemnos din Tarcău, Violeta Handaric ( apă minerală Cheile Bicazului), restaurant „La Coka ” au avut un rol important în realizarea acestui obiectiv.
Trebuie ştiut faptul că astfel de excursii, pentru premierea elevilor olimpici se organizează în fiecare an începând cu anul 2009.
Copiii s-au bucurat din plin de fiecare moment: în Constanţa au vizitat Centrul Vechi, Faleza, Plaja Modern, iar la Bucureşti au avut ocazia să vadă Palatul Parlamentului, ghid le-a fost doamna Emilia Arcan şi au putut să între în sala de plen a Senatului. De asemenea au vizitat Centrul Istoric, Teatrul Naţional unde în sala mare au urmărit piesa „Magic Naţional” în regia lui Ion Caramitru.
Astfel de excursii, premierea olimpicilor sunt realizate cu scopul de a a-i recompensa într-un fel pe cei care au avut rezultate deosebite la învăţătură, de asemenea este şi un stimulent pentru ceilalţi elevi.

Sursa:Apopei Mihai

Citește și
1 Comentariu
  1. Anonim spune

    Din pacate aceasta excursie nu a fost in tocmai pe merit asa cum se pretinde peste tot . Anul acesta au fost foarte multi elevi premiati la nivel judetean cat si national care din pacate nu au fost selectati pentru a merge in aceasta excursie . Cu parere de rau pentru domnul director adjunct , dar trebuia sa se straduiasca mai mult pentru a obtine mai multe sponsorizari , in felul acesta elevi nu s.ar mai simtii neglijati atat ei cat si rezultatele lor . Este foarte aiurea ca din 70 de elevi cu rezultate deosebite sa se faca o selectie si sa se stabileasca un nr de 40 de participanti, pe baza unir criterii stiute doar de dânsși …
    Mai mare rușinea !!!!

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate