Viața Sfântului Nectarie din Eghina

Sfântul Nectarie din Eghina (n. 1 octombrie 1846, Silivri, Imperiul Otoman, Turcia – d. 8 noiembrie 1920 (întrucât pe 8 noiembrie este sărbătoarea Sfintilor Arhangheli, hramul a fost stabilit pentru ziua următoare, 9 noiembrie), Atena, Regatul Greciei) a fost episcop al Pentapolei și ctitor al mănăstirii „Sfânta Treime” de pe insula Eghina. În 1961, Sfântul Sinod al Bisericii Constantinopolului l-a proclamat sfânt al Bisericii Ortodoxe, prăznuirea lui făcându-se în ziua de 9 noiembrie.

Viața

Sfântul Nectarie s-a născut într-o familie săracă de pe malul Mării Marmara. Părinții săi, Dimos și Maria Kefalas, i-au dat numele de Anastasios. La vârsta de 14 ani a plecat la Constantinopol ca să lucreze și să se școlească.

În 1866, la vârsta de 20 de ani, Sfântul Nectarie pleacă în insula Chios ca să predea ca învățător. Aici devine călugăr, cu numele de Lazăr, la 7 noiembrie 1876, în celebra mănăstire Nea Moni. Un an mai târziu a devenit diacon – primind la tunderea in marele si îngerescul chip al schimniciei numele de Nectarie, pe care l-a purtat toata viața – apoi, prin generozitatea unui creștin bogat din insulă și cu ajutorul patriarhului Sofronie al IV-lea al Alexandriei, a putut să-și completeze studiile la Atena și să obțină, în 1885, o diplomă a Facultății de Teologie din capitala Greciei.

Tot în 1885 Sfântul Nectarie pleacă la Alexandria (Egipt), unde a fost hirotonit preot la biserica Sfântul Nicolae din Cairo. Câțiva ani mai târziu, în 1889, a fost hirotonit episcop și numit mitropolit al Pentapolei (eparhie corespunzând în acea vreme Libiei superioare) de către patriarhul Sofronie, care l-a numit și predicator, secretar patriarhal și reprezentant al său la Cairo.

Dar după doar un an a fost alungat din Egipt în urma calomniilor unor clerici invidioși. A trebuit să se întoarcă la Atena, singur, nebăgat în seamă, disprețuit, în mari lipsuri materiale. A rămas câțiva ani predicator (1891-1894), iar apoi a fost numit director al școlii teologice Rizarios, care forma viitori preoți. A rămas 15 ani în acest post ecleziastic.

În 1904, la cererea mai multor fiice duhovnicești care-și doreau să devină călugărițe, a ctitorit mănăstirea „Sfânta Treime” de pe insula Eghina, devenită azi unul din marile locuri de pelerinaj din lumea ortodoxă. În decembrie 1908, la vârsta de 62 de ani, sfântul Nectarie și-a dat demisia din postul de director al școlii teologice și s-a retras în mănăstirea sa din Eghina, unde a rămas până la sfârșitul vieții.

A murit la 9 noiembrie 1920, în urma unui cancer de prostată care l-a chinuit un an și jumătate. A fost înmormântat în mănăstirea sa de către ieromonahul iconar Sava, care mai târziu a pictat prima icoană a sfântului.

În 1953 moaștele sale au fost mutate într-un mormânt mai frumos. Pomenirea mutării moaștelor sale se face în ziua de 3 septembrie.

La data de 20 aprilie 1961, Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului a recunoscut cultul de care se bucura deja sfântul și l-a proclamat sfânt al Bisericii, cu pomenirea pe 9 noiembrie.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate