Video. Axialul – în ce stadiu se află lucrările de modernizare?

Am făcut o nouă vizită de lucru pe drumul județean DJ 155F, cunoscut sub denumirea de Axial, pentru a vedea în ce stadiu se află lucrările de modernizare a acestui traseu. Concluzia este că lucrările sunt în grafic.

Lucrarea este amplă, în acest moment realizându-se consolidarea structurii drumului prin ziduri de sprijin, coloane forate la adâncimi de 18 și 24 de metri, drenuri și intervenții la nivelul de fundație. Conform proiectului, investiția se va executa pe o lungime de 20 de kilometri.

Deși Axialul este foarte important atât pentru turiști cât și pentru localnicii de pe Valea Muntelui și pentru economia județului Neamț, el a fost închis circulației din anul 1998 pentru că era extrem de deteriorat. De atunci a rămas închis. Am satisfacția că îl vom reda circulației în cele mai bune condiții!

Valoarea proiectului este de 48.342.915 lei, banii fiind alocați prin Planul Național de Dezvoltare Locală.

Deși traversăm o perioadă de criză, lucrările în domeniul infrastructurii rutiere trebuie să continue! Așa, oamenii vor avea de lucru, se vor da salarii, iar mediul economic nu va fi afectat!

sursa: Ionel Arsene, facebook

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate