Video. Flăcări uriașe au cuprins noaptea trecută o casă

Noaptea trecută, cetățenii din Stânca au fost îngroziți de imaginea unei case învăluită în flacări care se întindeau parcă până la cer. Aceste imagini au fost surprinse de către un tânăr care s-a întâmplat să treacă prin zona respectivă.

Revenim imediat cu date oficiale!

Update ISU

4 ore de intervenție pentru stingerea unui incendiu produs la un spațiu comercial și la o casă. În jurul orei 02:28, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la un spațiu comercial din localitatea Stânca, comuna Pipirig. Incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei construcții din lemn (spațiu comercial, garaj și camera centralei termice) și la acoperișul unei case cu posibilitatea propagării la întreaga locuință și la alte două gospodării. La locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace de la Detașamentul de pompieri Târgu Neamț (4 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD) și SVSU Pipirig (o autospecială de stingere). Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars construcția din lemn cu suprafața de aproximativ 300 mp cu bunurile materiale aflate în interior (produse alimentare și nealimentare, aparate electrice și electrocasnice etc) și acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 300 mp. Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui prelungitor electric lăsat sub tensiune (scurtcircut electric). Nu au fost victime.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate