Vine iarna? Prognoza meteo pentru următoarele zile

Incepând cu jumătatea săptămânii (de miercuri încolo), talvegul depresionar din Atlantic se extinde și cuprinde cea mai mare parte a continentului european, doar Scandinavia și NE extrem urmând să rămână sub influența anticiclonică.

Weekendul aduce și el schimbări notabile și nu este exclus un cuplaj între dorsala anticiclonului est-european și un ciclon mediteraneean care ar putea aduce inclusiv posibilitatea (prematură acum, dar de urmărit în zilele care vine) de apariție inclusiv a unor fenomene specifice de iarnă.

de interes este frontul rece care ne va traversa pe parcursul zilei de miercuri (pe direcție N – NE), iar pe SV și SE țării este posibil să avem chiar și linii de convergență (determinate de prezența unui nucleu rece în troposfera medie și înaltă).

Și din punct de vedere al circulației maselor de aer apar schimbări notabile. După ce o bună perioadă din această toamnă am stat sub anomalii termice pozitive extreme (care au dus chiar la doborârea de recorduri) odată cu a doua jumătate a săptămânii spre țara noastră va avansa (dinspre N, NE) o masă de aer polar marin, care duce abaterile termice chiar la valori sub normalul perioadei chiar și cu 3 – 4 grade. Weekendul va aduce iarăși o posibilă încălzire la nivelul întregii țări.

Miercuri, în mare parte din țară vom avea minime de la 6 grade spre 8 – 9 (aceste valori vor fi posibile mai ales prin Banat și Crișana), în timp ce la munte, prin Transilvania, centrul Moldovei și Oltenia nu trecem de 2 – 3 grade (cu valori negative din nou pe crestele montane, spre –2 grade).

Dimineața zilei de joi vine cu temperaturi ridicate chiar și pentru valorile maxime ale lui noiembrie (8 – 10 grade prin Banat, Oltenia, Muntenia), respectiv 6 – 8 grade prin restul țării. La munte vor fi temperaturi minime negative (-0 spre –2 grade).

Cu totul altfel va fi situația vineri dimineața, când prin Moldova și zonele montane avem parte de minime negative (-0 spre –2 grade, iar pe creste chiar spre –4, –6 grade), în timp ce și în restul țării nu mai trecem de 2 – 4 grade ( cu excepția SV Olteniei, unde sunt posibile și minime spre 6 – 7 grade).

În weekend revenim pe valori ridicate ale minimelor (6 – 7 grade), cu excepția Moldovei și zonelor montane (aici rămâne la pragul de 0 grade, iar pe creste spre –3, –5 grade).

Odată cu noaptea de marți spre miercuri situația se schimbă, un front de precipitații pătrunde prin Crișana, iar până dimineața ploile se extind și cuprind Banatul, Crișana, Maramureș, Transilvania pentru ca în a doua parte a zilei, ploile să ajungă și în Moldova, izolat și prin Muntenia și Oltenia. Cantitățile cele mai importante sunt așteptate prin Munții Banatului, Apuseni, Crișana, nordul Transilvaniei și Maramureș (spre 10 l/mp).

Ziua de joi aduce la nivelul țării noastre un ciclon mediteraneean care va lăsa precipitații importante cantitativ în mare parte din țară. Vor predomina ploile, dar la munte, iar odată cu orele amiezii și spre seară, inclusiv prin Moldova (centrul și sudul regiunii), sunt condiții și de lapoviță și ninsori. Ninsori vor fi posibile și prin vestul Transilvaniei. Vorbim de cantități care pot ajunge, prin Banat, Oltenia, Muntenia, mare parte din Transilvania, centrul și sudul Moldovei, Dobrogea, la 15 – 20 de l/mp (prin sudul Banatului chiar spre 25 de l/mp).

Precipitațiile vor fi prezente și pe parcursul zilei de vineri, în cea mai mare parte a țării (cu excepția nordului și centrului Moldovei, NV Transilvaniei), iar cantitățile așteptate să cadă pot ajunge la 7 – 10 l/mp prin Crișana, Oltenia, NV Munteniei. Vor fi ploi, la munte vor predomina ninsorile, iar prin Transilvania sunt condiții și de polei.

Noaptea de vineri spre sâmbătă aduce ninsori chiar moderate cantitativ prin nordul Moldovei, ploi prin restul regiunii, ploi și prin Transilvania, Maramureș, Crișana, Dobrogea și estul Munteniei. Cele mai importante cantități le așteptăm prin estul Munteniei, Dobrogea, sudul Moldovei, Crișana și Maramureș (7 – 10, izolat 15 l/mp).

Odată cu seara zilei de sâmbătă și pe parcursul zilei de duminică, un nou ciclon mediteraneean pătrunde prin SV Olteniei, aducând ploi la nivelul întregii țări. În nordul și centrul Moldovei, Orientali, acestea se vor transforma foarte repede în ninsori, chiar moderate cantitativ.

În sudul Banatului, al Transilvaniei, sudul și centrul Moldovei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și zonele montane se vor acumula și 20 – 30, izolat 35 de l/mp.

sursa:prognozemeteo.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate