Voiau să conducă țara și nici nu erau în stare să își dea seama unde sunt din punct de vedere electoral

pmlAtâta infatuare cât am văzut la liberalii din Neamț în aceasta campanie electorală nu am mai văzut la nici un alt partid politic niciodată. Țapu pe la Piatra-Neamt rupea sacoul de pe el cu anticipări de procente de 2-3 ori mai mari decât a obținut în realitate, iar Leoreanu la Roman spunea că va scrie istorie și se lăuda că va scoate de 3-4 ori mai mult decât a scos. Cozmanciuc, mare stareț la PNL Neamț, nici nu mai spunem ce avioane avea în cap.

Problema nu este că șefii liberali au bătut câmpii prin conferințele de presă, că așa e în campanie, ci că și-au demobilizat propriul partid și, mai mult de atât, nu au scos din buzunar câțiva bănuți să facă o cercetare sociologică la începutul campaniei să vadă pe unde stau ca să nu prindă fluturi toată campania.

Deci ce pretenții să avem ca liberalii din Neamț să ne reprezinte în Parlament și să facă ceva bun pentru noi dacă ei, sarmanii, nici pentru propriul lor partid nu sunt în stare să facă o previziune. Ce să nu mai vorbim la liberali de viziune politică, planuri de viitor, anticipări pentru linii de dezvoltare economică, poziționări de politici publice naționale și internaționale când ei, vai de steaua lor, nu pot anticipa ce li se întâmplă chiar lor și au ținut și crescut pe lângă ei doar nonvalori care stiu doar sa factureze fără sa tragă de mânecă pe cel care plătește atunci când greșește.

N-ai vazut așa atmosferă de degajare electorală cum a fost la PNL Neamț în această campanie. Ziceai că ori sunt fumați toți, ori au o combinație cu serviciile și primesc prin magie 40 de procente la urne. Atâta inconștiență nu poate fi decât rezultatul unei incompetențe, dublată de o infatuare gravă. Mai ales că PNL este singurul partid politic care are oameni pregătiți ce ar fi putut face o cercetare sociologică la un preț de cinci ori mai mic decât prețul pieței, ca să nu mai vorbim de încrederea într-o cercetare sociologică făcuta chiar din interiorul propriului partid.

Varză totală la PNL.

I.R.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate