Vremea de weekend

Vineri, 23 octombrie:

– Dacă în ceea ce privește minimele nopții de vineri, nu avem modificări față de zilele precedente, maximele mai adună un grad, două, în cea mai mare parte a țării, astfel că ajunge la valori de 20 – 22, 23 de grade. Prin Transilvania și Maramureș ne oprim la un 18 – 19 grade,, iar în zonele montane 14 – 15 grade, cu excepția nordului Orientalilor, unde nu trecem de maxime de 8 – 10 grade.

Sâmbătă, 24 octombrie:

– weekend cu minime cuprinse, la nivelul întregii țări, între 6 – 8, 9 grade, cu valori spre –1, 0 – 1 grade pe crestele montane, în timp ce maximele zilei urcă spre 23 – 25 de grade în estul Munteniei și Dobrogea. Pentru restul țării minimele pleacă de la valori de 12 – 14 grade prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul extrem al Moldovei, respectiv 16 – 18 grade în Oltenia, mare parte din Muntenia, sudul și centrul Moldovei. În zonele montane avem valori de 8 – 10 grade, cu 3 – 5 grade pe creste.

Vorbim de ploi slabe pe arii mai extinse, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei și zonele montane (cantitățile nu trec de un 3 – 5 l/mp).

Duminică, 25 octombrie:

– Ultima zi a săptămânii vine cu o noapte plăcută ca temperaturi, vorbim de valori de 10 – 12 grade în cea mai mare parte a țării, valori care vor caracteriza și maximele în mare parte din țară. Doar prin Oltenia, Muntenia și Dobrogea valorile diurne de temperatură mai câștigă 2 – 3 grade și ajung la 14 – 16 grade. În zonele montane avem parte de maxime de la 6 spre 8 grade, cu 2 – 4 grade pe creste.

Avem parte de precipitații la nivelul întregii țări, de cantități care pot trece de 25 – 30 de l/mp în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Munteniei, zonele montane (izolat, putem ajunge chiar la 40 – 50 de l/mp). În restul zonelor precipitațiile nu vor cumula mai mult de 3 – 5, 7 l/mp.

Ploile care vor veni începând cu seara zilei de sâmbătă și care vor șine până spre luni dimineața vor acoperi practic tot deficitul de precipitații al întregii săptămâni.

sursa: prognozemeteo.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate