Zile friguroase, dimineţi geroase

Marti (8 ianuarie)
Vremea se va menţine mai rece decât în mod normal la aceastã datã, geroasã dimineaţa în majoritatea zonelor, iar noaptea în Moldova, în depresiuni şi pe arii restrânse în Muntenia. Cerul variabil, se va înnora treptat, ziua în jumãtatea de vest a ţãrii, apoi şi în celelalte regiuni. Mai ales în cursul serii şi al nopţii va ninge, trecãtor moderat cantitativ în Banat, în Crişana, în Maramureş şi în general slab în Transilvania, nordul Moldovei, vestul şi nordul Olteniei şi izolat în restul teritoriului. În a doua parte a nopţii în sudul Crişanei şi în nordul Banatului vor fi condiţii pentru precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ploaie ce vor putea determina formarea poleiului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în regiunile vestice, pe litoral şi la munte, mai ales la altitudini mari unde va viscoli ninsoarea sau va spulbera zãpada. Temperaturile maxime se vor încadra între -9 şi 1 grad, iar cele minime între -12 şi -1 grad, mai scãzute în depresiuni spre -16…-15 grade. Izolat va fi ceaţã cu depunere de chiciurã.
Miercuri (9 ianuarie)
Vremea va fi în general închisã. Ziua, mai ales în jumãtatea de vest a ţãrii, vor fi precipitaţii pe arii restrânse şi slabe cantitativ, mixte în Banat şi în Crişana, unde dimineaţa vor mai fi condiţii de polei şi predominant ninsori în celelalte regiuni. Seara şi noaptea precipitaţiile se vor extinde treptat în regiunile sud-vestice, sudice, estice, centrale şi la munte, iar izolat, îndeosebi în sud-est, cantitãţile de apã vor depãşi 10…15 l/mp. Acestea vor fi mixte în Dobrogea şi în Bãrãgan şi mai ales sub formã de ninsoare în rest. Izolat vor fi condiţii pentru formarea poleiului sau a gheţuşului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare pe crestele montane unde va spulbera zãpada sau va viscoli ninsoarea şi în sud-estul teritoriului. Valorile termice vor creşte semnificativ faţã de intervalul precedent şi se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice datei, astfel încât se vor înregistra maxime cuprinse între -3 şi 6 grade şi minime, în general, între -8 şi 2 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţã.
Joi (10 ianuarie)
Vremea se va menţine în general închisã şi se vor semnala precipitaţii în sud, centru şi est şi pe arii restrânse în restul ţãrii. Acestea vor fi sub formã de ninsoare, cu excepţia extremitãţii de sud-est a teritoriului, unde vor predomina ploile ziua şi vor fi mixte noaptea. Cantitãţile de apã vor depãşi pe arii restrânse 10…15 l/mp. Vântul va avea temporar intensificãri în regiunile extracarpatice şi la munte, cu viteze mai mari pe creste, dar şi în Moldova şi pe litoral, iar în celelalte regiuni va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 6 grade, iar cele minime între -8 şi 0 grade.

sursa: meteoplus.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate