Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
luni 26 august 2019
  • :
  • :

3 zile de acțiuni punctuale pentru siguranța traficului și prevenirea accidentelor

Polițiștii de la rutieră au organizat, la nivel național, timp de 3 zile, acțiuni punctuale pentru siguranța traficului și prevenirea accidentelor. Au fost aplicate aproape 14.000 de sancțiuni contravenționale și au fost reținute peste 800 de permise de conducere.

Astfel, în zilele de 31 ianuarie, 1 și 4 februarie, au fost organizate acțiuni punctuale, concomitent în toate județele țării, fiind constatate 118 infracțiuni, dintre care 102 la regimul rutier si alte 16 infracțiuni de altă natură.

Pe toată durata activităților, polițiștii au aplicat 13.842 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe dintre ele fiind pentru nerespectarea normelor privind regimul legal de viteză (3.764 de sancțiuni) și lipsa centurii de siguranță ( 2.348 de sancțiuni).

În trafic, în cele 3 zile, polițiștii au reținut 820 de permise de conducere și au retras 472 de certificate de înmatriculare.

În perioada 1-27 ianuarie 2019, în urma acțiunilor din teren ale Poliției Române, numărul accidentelor rutiere a scăzut cu aproape 28%, cel al persoanelor decedate în accidente rutiere a fost mai mic cu 21%, iar numărul persoanelor rănite în astfel de evenimente a scăzut cu 27%.

În această perioadă, peste jumătate din accidentele grave ce au avut loc pe drumurile din România s-au produs din cauza vitezei (30,25%) și din cauza indisciplinei pietonilor (23,98%).

sursa: Politia Romana