Deputatul Adrian Ciobanu la „Scena politică”: intervenția pe Valea Muntelui, OUG pentru PNRR, ritmul Anghel Saligny, A7 versus A8 și pachetul fiscal
Deputatul PNL de Neamț, Adrian Ciobanu, a fost invitat la „Scena politică”, unde a trecut în revistă teme de actualitate pentru județ și pentru agenda națională: Ziua Marinei pe lacul Bicaz, intervențiile de pe Valea Muntelui după inundații, ritmul plăților în programul Anghel Saligny, stadiul autostrăzilor A7 și A8, precum și măsurile din pachetul fiscal.
Dincolo de evaluările tehnice, Ciobanu a subliniat necesitatea stabilității și a disciplinei bugetare, respingând legătura dintre reformele fiscale și cheltuielile de înarmare.
Despre Ziua Marinei pe „marea dintre munți”, Ciobanu a remarcat amploarea publicului și efectele Sistemului de Garanție-Returnare asupra curățeniei: „Estimez că au fost mii de oameni… am găsit lacul mult mai curat… din perspectiva aceasta a peturilor care pluteau la suprafață.” Referindu-se la inundațiile de pe Valea Muntelui, a apreciat reacția instituțiilor și mobilizarea civică: „Cred că autoritățile au intervenit într-un mod exemplar – am asistat la o mobilizare ca niciodată… peste 360 de voluntari înregistrați la primăria comunei Farcașa în ziua respectivă.” În planul prevenirii, a cerut ca soluțiile tehnice să fie asumate și finanțate: „Specialiștii pot identifica aceste soluții – construirea acelor diguri iar decidenții să asigure finanțarea implementării acestor proiecte necesare.”
Pe tema ordonanței privind PNRR, deputatul a prezentat logica pragului de selecție și a continuării proiectelor cu șanse reale de finalizare: „S-a stabilit că vor continua la finanțare toate proiectele care sunt în stadiu de implementare de minim 30% iar restul… nu sunt neapărat abandonate, se va adopta un memorandum astfel încât să nu fim ulterior buni de plată. Pur și simplu este o optimizare urmărindu-se exclusiv posibilitatea de a fi implementate în timp util.” În același registru, a amintit proiectele locale de mediu (centre de aport voluntar, platforme de gunoi de grajd) drept exemple fezabile într-un calendar scurt.
Despre Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, Ciobanu a numit inițiativa „cel mai de succes program din istoria României post decembristă”, dar a semnalat acumulări de facturi peste alocările anuale: „Facturile înaintate la plată depășeau cu mult pragul alocat, este o diferență de vreo 7 miliarde de RON. S-au încărcat facturi de aproape 20 de miliarde… trebuie să găsești o formulă, să etapizezi aceste plăți.” Ca variantă de deblocare, a evocat credite pentru companii cu dobândă susținută de stat, fără a afecta deficitul.
La capitolul infrastructură, diferența dintre cele două proiecte majore rămâne clară: „În ceea ce privește autostrada A7 nu ar trebui să fie probleme. Problemele cred că vor fi pe autostrada A8. Eu consider că autostrada A8 este prioritatea zero a regiunii Moldova.” Argumentul său: legarea Moldovei de vestul Europei ar accelera investițiile și exporturile companiilor din regiune.
În privința pachetului fiscal aflat în lucru, deputatul a inventariat câteva măsuri: Interzicerea cumulului pensie salariu la stat, reforma pensiilor din justiție (o coborâre de la 80% la 55% din salariul brut), accelerarea creșterii vârstei de pensionare la magistrați (6 luni pe an), plafonarea indemnizațiilor și reducerea membrilor din consiliile de administrație ale companiilor de stat, limitarea cheltuielilor deductibile cu afiliații pentru companiile mari (maxim 3% din cifra de afaceri), taxarea coletelor mici din afara UE (25 RON a fiecărui colet sub 150 €) și reducerea aparatului de consilieri personali (vor dispărea 5000 de posturi din cele 12000).
În ceea ce privește echilibrul bugetar, a folosit o analogie directă: „la 100 RON pe care îi avem venituri cheltuim132 RON”, pledând pentru reguli ferme care să interzică angajarea de cheltuieli peste venituri.
Întrebat despre discuția publică privind înarmarea, Ciobanu a respins legătura cu pachetele fiscale: „Nu au legătură pachetul 1, pachetul doi… cu înarmarea.” A susținut însă ideea unei Europe mai bine pregătite militar, în logica descurajării: „Înarmare înseamnă descurajarea războiului -suntem nebuni dacă 500 de milioane de europeni așteptăm de la 300 de milioane de americani să ne apere de 170 de milioane de ruși.” Cât despre reintroducerea stagiului militar obligatoriu, poziția sa este negativă: „Ca parlamentar cred că aș vota împotriva armatei obligatorii… de regulă nu sunt adeptul chestiunilor obligatorii de niciun fel”, aducând totuși în discuție exemplul tragerilor periodice în poligon ca formă de pregătire civilă.
La final, privind începutul sesiunii parlamentare de toamnă, mesajul a fost unul de continuitate și responsabilitate: „Încep cu gândul de a pune umărul să facem ceea ce trebuie pentru țara noastră… nu neapărat populare, dar… necesare pentru a asigura stabilitatea țării.”
Intervenția lui Adrian Ciobanu a combinat observații locale – de la lacul Bicaz la lucrările din UAT-uri – cu teme sistemice precum disciplina bugetară, prioritizarea proiectelor europene și marile investiții în infrastructură. Mesajul central rămâne acela al pragmatismului: accelerarea proiectelor realizabile, etapizarea plăților acolo unde e nevoie și reguli care să restabilească echilibrul financiar, într-o perioadă în care comunitățile locale așteaptă rezultate concrete.
Materialul video poate fi urmărit mai jos, click:
Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt
