Daniel Harpa, despre viitorul Guvern: „Vine iarna, iar aceste probleme nu pot aștepta”

Rectificarea bugetară și deciziile pentru administrațiile locale, firme și populație nu pot fi amânate, susține Daniel Harpa, președintele PSD Neamț. În declarația sa despre viitoarea guvernare, acesta invocă apropierea iernii și nevoia unui Executiv cu puteri depline.
Harpa apreciază că alegerile anticipate ar aduce o nouă perioadă de incertitudine și ar întârzia formarea Guvernului. În schimb, susține continuarea negocierilor, în baza mandatului dat de Biroul Politic Național al PSD, pentru un program sprijinit de o majoritate parlamentară.
Pentru județul Neamț, liderul PSD pune accent pe finalizarea investițiilor, finanțarea spitalelor și serviciilor sociale, dar și pe predictibilitatea de care au nevoie primarii. În aceeași declarație, cere sprijin pentru economia locală, pentru veniturile oamenilor și pentru firmele care asigură locuri de muncă.
Susținerea sa pentru participarea PSD la guvernare alături de premierul desemnat, Luca Niculescu, este condiționată de asumarea programului și a deciziilor. Harpa subliniază că majoritatea trebuie să rămână funcțională și atunci când vor fi votate bugetul și măsurile economice.
Declarația integrală a lui Daniel Harpa, președintele PSD Neamț
„Neamțul are nevoie de investiții duse la capăt, de servicii publice care funcționează bine și de sprijin pentru economia locală. Lucrurile acestea trebuie să se regăsească în programul viitorului Guvern și să aibă finanțare în buget.
Ca președinte al PSD Neamț, susțin continuarea negocierilor, în baza mandatului dat în ultima ședință a BPN. Dar viitoarea guvernare trebuie să vină cu un program care schimbă direcția economică. Pentru a-l pune în practică, are nevoie de o majoritate parlamentară care să o susțină și să își asume deciziile.
În județul nostru avem de construit noul Spital Județean. Sunt de susținut și investițiile în apă, canalizare și drumuri, iar spitalele și serviciile sociale trebuie să aibă banii necesari pentru a funcționa. Primarii au nevoie să știe pe ce finanțări se pot baza. Altfel, este greu să continue lucrările și să răspundă problemelor din comunități.
Mă gândesc la oamenii care muncesc, dar cărora banii le ajung tot mai greu. La pensionari și la familiile care trebuie să fie atente la fiecare cheltuială. Și firmele au nevoie de sprijin: de reguli stabile, de plata la timp a banilor pe care statul li-i datorează și de condiții în care să poată investi. De ele depind multe locuri de muncă.
Guvernul Bolojan le-a cerut oamenilor sacrificii. Acum trebuie găsite soluții pentru veniturile lor și pentru economie. Toți cei implicați în negocieri au această răspundere, iar domnul Bolojan trebuie să contribuie și el la ieșirea din blocaj.
Nu cred că alegerile anticipate sunt soluția potrivită acum. Ar însemna încă o perioadă de incertitudine și ar întârzia formarea unui Guvern cu puteri depline. Avem nevoie de rectificarea bugetară și de decizii pentru administrațiile locale, firme și oameni. Vine iarna, iar aceste probleme nu pot aștepta.
Susțin participarea PSD la guvernare alături de premierul desemnat, Luca Niculescu, dacă există un program și o majoritate care și-l asumă. Această susținere trebuie să țină și după votul de învestire, când vor fi de aprobat bugetul și măsurile economice.
Pentru mine contează ce putem face pentru oameni. Viitoarei guvernări îi voi cere să sprijine județul Neamț, ca să putem duce la capăt investițiile și să răspundem nevoilor comunităților noastre.”
Unul dintre proiectele invocate este noul spital județean. Citește și despre predarea amplasamentului pentru construirea noului Spital Județean de Urgență.