Școala Tașca și comunitatea locală implicate într-un proiect european

În săptămâna 25-29.11.2019, s-a derulat la Școala Gimnazială ,,Vasile Mitru” Tașca, Proiectului Erasmus+ KA229 “Say NO to Violence and Discrimination by games!” .
Ne bucurăm că , în contextul globalizării, am reușit să implicăm Școala Tașca și comunitatea locală într-un proiect european, ce se desfășoară în perioada 1.09.2019-31.08.2021, având ca parteneri școli din Croația, Macedonia, Letonia, Polonia și Turcia.
Tema mobilității C1, din România a fost: ,,Discriminarea și violența în școli – aspecte comune și diferite”.
În cadrul acestei întâlniri, profesorii și elevii au participat la ateliere de formare care au vizat activități împotriva violenței și discriminării, au prezentat logo-ul proiectului și rețeta pentru parfumul prietenie, pregătite de fiecare țără parteneră, au prezentat un sportiv vedetă din fiecare țara și apoi elevii au răspuns la întrebările din chestionarele Kahoot, care au fost adevărate distracții.
Elevii au participat la jocuri în echipă, alături de coordonatorii lor, au mers la adăposturi pentru animale, le-au dat mâncare și au conștientizat că fiind prieteni cu necuvântătoarele, cu atât mai mult, trebuie să-și iubească aproapele. S-au cântat imnurile proiectului, compuse de echipele din fiecare țară parteneră, toți fiind foarte entuziasmați de acest lucru.
Vizitele de documentare au scos la iveală frumusețea peisajului din Cheile Bicazului și Lacu Roṣu și le-au permis tuturor să descopere povestea Cetății Neamṭ.
Profesorii au participat cu lucrări, la Simpozionul Internațional, cu tema ”Discrimination and violence in school- common and different aspects”, s-au întâlnit cu d-na psiholog Manuela Cenușă, care a făcut o prezentare despre formele, cauzele și mijloacele de combatere a problemelor precum violența și discriminarea.
Săptămâna s-a încheiat cu un spectacol de cântece populare și dansuri tradiționale, dedicate Zilei Naționale a României.
S-au legat prietenii și toată lumea așteaptă cu nerăbdare să se reîntâlnească în Polonia, în luna martie.
Suntem convinși că activitățile diverse pe care le-am propus, ne-au ajutat să identificăm soluții pentru combaterea fenomenului de violența și discriminare în rândul elevilor și că elevii implicați au dobândit abilități de mediere a conflictelor în școlile lor.
Conducerea școlii și echipa de proiect, mulțumesc autorităților pentru sprijinul acordat în derularea proiectului, partenerilor europeni pentru spiritul de echipă de care dau dovadă iar colegilor, părinților și elevilor pentru cooperare și implicare.
Împreună am învățat să spunem NU violenței și discriminării!

Mădălina-Gabriela Bârsan-Son

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate