Acțiune dificilă a salvamontiștilor, în condiții de vreme extremă

În data de 16 martie, salvamontiștii au realizat o acțiune de salvare a doi turiști ce prezentau stare de epuizare fizică și hiportemie, undeva pe platoul Ceahlăului. Acțiunea s-a derulat în condiții extreme cu viscol puternic, temperaturi scăzute, în timpul nopții.

„Acțiunea dificilă, în condiții de vreme extremă, care a testat la maxim atât echipamentele de protecție cât și pregătirea salvatorilor s-a încheiat cu succes și cei doi turiști au fost aduși la Baza Salvamont Dochia unde au rămas încă o oră pentru îngrijiri medicale . Pe scurt, grupul de patru sau cinci au plecat din Stațiunea Durău în jurul orei 12 . Chiar dacă erau echipați , condițiile de mediu din zona superioară rivalizau cu cele din zonele arctice . Au înaintat foarte (7 ore până în zona Vf. Toaca)foarte greu , viscolul ,vântul și zăpada mare le-a măcinat forțele până aproape de limită de la care și fizicul, dar și plsihicul cedează. În zona Șeaua Panaghiei au intrat în noapte. Doi , dintre care unul cetățean străin , au rămas în urmă și la un moment dat au cedat . În aceste condiții hipotermia se instalează foarte rapid și în scurt timp scăderea temperaturii corpului devine ireversibilă . Au încercat să sune la 112, dar erau într-o zonă moartă ( fără acoperire radio) și sistemul n-a funcționat.
Alarmarea echipei salvamont a fost făcută direct de către primul din grup care având o condiție fizică mai bună a ajuns la Cabana Dochia și a conștientizat situația limită în care se aflau cei rămăși în urmă.
Intervenția în condițiile în care echipa era pregătită pentru așa ceva și mai mult, anticipase încă din cursul zilei că se pot confrunta cu persoane dispărute în viscol, a avut eficiență maximă ,cei doi fiind găsiți în timp util . Unul din ei era în hipotermie și a fost necesar ca procedura de reanimare termică să fie începută acolo ,în zăpada, prin aplicarea de petch-uri termice la incheeturi în zona toracelui și a axilelor, rehidratare , izolare cu folie termică etc. Ulterior după ce au fost aduși la Baza Salvamont au fost încălziți, rehidratati și ținuți sub observație până când starea lor s-a ameliorat.

Cu siguranță această situație rezolvată „la limită” se putea evita . În epoca internetului a informațiilor a prognozelor și a codurilor colorate ( atât de colorate și atât de multe încât se pare că lumea nu le mai bagă în seamă și acest fapt este foarte periculos) sunteți la un click distanță de o decizie înțeleaptă . Desigur că noi suntem bine pregătiți , foarte bine echipați și cu experiență a zeci și sute de operațiuni derulate în condiții de mare risc. Dar asta nu înseamnă că nu putem greși , că nu putem fi învinși de natură , de situație sau de factorii de risc ceea ce stimați turiști oricât de dur ar părea mesajul nostru, în condițiile de aseară, dvs. nu aveați nicio șansă de supraviețuire . Merită?” , a declarat Salvamont Neamț.

sursa: Salvamont Neamt

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate