Alege profesia de polițist!

În săptămâna premergătoare Zilei Poliției Române, lucrătorii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Neamț au desfășurat activități pentru promovare profesiei de polițist, activități ce fac parte din cadrul proiectului național ”Combating hate crimes and violent extremism, particulary against Roma population, and increasing the quality of police service –”, finanțat prin intermediul Mecanismului Financiar Norvegian 2014-2021.

În timpul acestor întâlniri, participanții au fost familiarizați cu aspecte esențiale legate de formarea și recrutarea în domeniul poliției. Au fost prezentate informații despre instituțiile de învățământ dedicate pregătirii pentru profesia de polițist, beneficiile înscrierii în aceste instituții, criteriile legale pentru selectarea candidaților, precum și detaliile despre probele de admitere. De asemenea, s-a subliniat și posibilitatea elevilor din minorități etnice de a concura pentru locurile special destinate lor.

Aceste evenimente au avut loc în cadrul a trei unități școlare, oferind elevilor oportunitatea de a interacționa direct cu polițiștii prezenți. Mulți dintre acești polițiști se aflau în plin proces de pregătire pentru examenele de admitere, ceea ce a oferit elevilor un context real pentru a-și îndeplini propriile aspirații în domeniul vizat.

IPJ Neamt

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate