Bicaz ~ Activităţi dedicate „Zilei Armatei Române”

25 octombrie, „Ziua Armatei Române” sărbătorită în oraşul Bicaz prin depunere de coroane la Monumentul Eroilor.
Încă de dimineaţă, în faţa Monumentului s‑au adunat o mulţime de oameni; chiar dacă timpul este destul de răcoros, aceştia şi au făcut apariţia la un eveniment atât de important.
Primarul oraşului, domnul Nicolae Sălăgean nu putea să lipsească, de asemenea cadre militare care au prezentat onorul şi poliţişti care asigură buna desfăşurare a acestei activităţi.
Preoţii parohi de la Bisericile ortodoxe din Bicaz oficiază slujba de pomenire a Eroilor neamului.
Mai mulţi elevi de la Şcolile Gimnaziale nr.1 şi 2, dar şi de la Liceul „Carol I”, însoţiţi de mai multe cadre didactice, au pregătit un moment artistic în care vor fi intonate: imnul naţional, imnul regal, imnul Eroilor şi vor fi recitate câteva poezii. Doamna profesor Geta Vasilache care i‑a pregătit pe copii, este alături de ei şi îi îndrumă.
Cuvinte emoţionante au omagiat eroii neamului românesc, cântecele au răsunat în tot oraşul Bicaz, iar poeziile recitate au ajuns la sufletul fiecărui om prezent la această manifestare.
Activităţile dedicate acestei zile nu se opresc aici, începând cu ora 11,00, la Casa de Cultură a oraşului Bicaz, se va desfăşura un spectacol dedicat „Zilei Armate Române” ‑ susţinut de elevii şcolilor din oraş.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate