Bilanț pe 2014. Poliția târgnemțeană în cifre

S-a tras linie peste anul 2014 la Poliția orașului Târgu Neamț. Potrivit bilanțului întocmit, pe parcursul anului trecut au fost sesizate 849 de infracțiuni, iar prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ 500.000 lei.

Majoritatea infracțiunilor au fost de natură judiciară (546). Lucrătorii Poliției au efectuat cercetări în 120 de cazuri economico-financiare și 183 de altă natură. 18 persoane au fost reținute sau se află sub control judiciar. Nu mai puțin de 195 de dosare penale cu autori necunoscuți au fost înregistrate pe parcursul anului 2014.

S-au înregistrat de 221 de furturi, dintre care 15 din societăți comerciale, 12 din autoturismele târgnemțenilor și trei furturi de mașini. În atenția polițiștilor au fost aduse 114 cazuri de loviri și alte violențe, 56 de vătămări corporale, 41 de distrugeri, șapte tâlhării, 17 înșelăciuni, 24 de amenințări. Tot în anul 2014 s-au înregistrat 41 de evaziuni fiscale și 11 cazuri de contrabandă cu țigări pe raza orașului Târgu Neamț.

Polițiștii au desfășurat peste 150 de acțiuni cu caracter preventiv și au efectuat 1101 controale. Au fost astfel descoperite 101 infracțiuni, majoritatea nelegiuitorilor fiind prinși în flagrant (72 de cazuri).

În urma apelului la numărul unic de urgențe 112, Poliția Târgu Neamț a intervenit în 772 de sesizări. Tot în anul 2014, au fost soluționate 354 de petiții și contestații și s-au eliberat 2010 caziere judiciare.

Au fost date 3427 de sancțiuni contravenționale, majoritatea pentru abateri rutiere (2321), 710 pentru încălcara ordinii și liniștii publice, 147 pentru nereguli în activități comerciale, 11 legate de Evidența Populației și 27 pentru nerespectarea legislației privind paza bunurilor.

Poliția orașului Târgu Neamț a confiscat bunuri și mărfuri în valoare de 193.000 lei, 9.4 metri cubi de lemn și 1483 lei în numerar. În trei cazuri de contrabandă cu țigări, autoturismele (folosite entru transportul țigaretelor) au fost ridicate în vederea confiscării.

Un alt aspect pozitiv care reiese din bilanțul întocmit este faptul că, pe raza orașului Târgu Neamț  nu au avut loc fapte penale de mare violență (omor sau tentative de omor).

Au existat sute de cazuri de soluționat, iar unele pot fi considerate adevărate reușite. Există însă și aspecte ale vieții celor meniți să apere liniștea și ordinea în orașul Târgu Neamț unde încă rămâne mult de lucru.

Andreea Trăsnea

Articolul Bilanț pe 2014. Poliția târgnemțeană în cifre a aparut prima data pe Ziar Targu Neamt.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate