Groapa temporară de gunoi din Târgu Neamț

groapa-de-gunoi-targu-neamt
Un băiat deștept din Târgu Neamț, care a făcut mormane de bani din afaceri cu primaria pe vremea PDL, beneficiază în continuare de clemență din partea municipalității administrând o groapă de gunoi provizorie unde se transportă gunoiul din Târgu Neamț și împrejurimi.groapa-guoi-tgneamt
În realitate firma care administrează groapa de gunoi nu are nicio treabă cu respectarea condițiilor de mediu sau de igienă, depozitul fiind plin de țigani și căruțe, gunoaiele întinzându-se mult în afara chestiei care ar trebui să fie o groapă de gunoi conformă.
Profitând de faptul că primăria nu avea absolut nicio altă soluție, S.C. EUROSAL TRADE S.R.L s-a oferit să primească într-un depozit de deșeuri făcut pe pământul și pe banii municipalității, gunoiul din oraș și din comunele învecinate. De sortarea deșeurilor nici nu intră în discutie, despre condiții de depozitare nici nu se poate vorbi, dar de încasat bani … cu două mâini.
Problema și mai mare va fi când situația va intra în normal și gunoiul se va putea duce la groapa de gunoi nouă de la Girov, moment în care orașul Târgu Neamț se va trezi cu un munte de gunoi căci firma Eurosal nu îl va duce în veci la noua groapă de gunoi unde prețul de primire pe metru cub va fi mai mare decât cel pe care îl încasează Eurosal-ul acum. Așadar, în curând orașul Târgu Neamț va trebui să încalce normele de mediu și să acopere groapa de gunoi cu pământ sau să dea alți bani pentru a duce gunoiul la stația de sortare și ulterior la groapa de gunoi ecologică, moment în care va apărea altă problemă. Primăria a facturat odată bani pentru acest gunoi dus la groapa Eurosal și nu mai poate cheltui încă odată bani pe același gunoi decât dacă vrea să încurce borcanele la primul control al Curții de Conturi. Avem temeri bine întemeiate că frumoasa firmă Eurosal știe acest lucru. Știe că poate crea o problemă primăriei din Târgu Neamț și implicit primarului, dar îi doare fix la bască. Ei să își ia banii iar ce se întâmplă după … soarta.
Nu știm cum va rezolva primăria acest lucru, dar ținând cont că  abia de la începutul acestei luni se intră în plată pentru gunoiul dus la Eurosal, încă se mai pot regla lucrurile. Credem că ar fi bine ca frumoasa firmă care încasează fără număr să își asume și ecologizarea depozitului temporal după ce se va deschide groapa de gunoi de la Girov, moment în care Eurosal-ul să predea terenul concesionat exact cum l-au primit de la primărie, nu cu un munte de gunoaie pe el. Nu e corect nici față de primărie, nici față de oamenii din Târgu Neamț ca peste un timp să se trezească pe cap cu tone de deșeuri care nici măcar nu sunt toate ale lor, mare parte fiind colectate din comunele învecinate.
Domnii de la Eurosal, indiferent de cine-i ține în brațe, ar trebui să pună mâna și să facă treaba ca lumea pentru banii pe care-i încasează. Nu se poate chiar așa. Dacă ce se vede în pozele de la acest articol e o groapă de gunoi ecologică, eu sunt următorul candidat de la Vatican.

I.R.

PS: Pentru a economisi timp și nervi e bine ca unii domni să știe ca la ziartarguneamț.ro nu se șterg articole contra cost, nu se scriu articole ca să vină cineva să facă publicitate în ziar și nici nu depindem de municipalitate, neavând absolut nici un contract de publicitate cu primăria din Tg. Neamț sau cu vreo firmă a municipalității. Noi depindem de cei care ne citesc și de numărul lor iar ei nu mai vor un focar de infecție la marginea orașului.

Articolul Groapa temporară de gunoi din Târgu Neamț a aparut prima data pe Ziar Targu Neamt.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate