Dan Andrușcă, fost consilier local, demis din cauza salariului prea mare

Dan Andrușcă, fost consilier local Târgu Neamț, a fost demis din funcția de  administrator special al Regiei Autonome de Activități Nucleare (RAAN), din cauza situației din ce în ce mai grele în care se află compania.

Decizia a fost luată de Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie: “(…) L-am demis pe administratorul special Dănuț Andrușcă pentru că mi se pare imoral să aibă un venit lunar net de 20 000 lei, în condițiile în care RAAN este în insolvență (…)”.

Totodată, Corpul de Control  fost trimis la RAAN de către ministrul delegat pentru energie, cu scopul de a face investigații suplimentare la contractele încheiate.

În locul lui Dan Andrușcă a fost numit Viorel Marian, fost director la Termoelectrica.

RAAN este o regie națională de interes strategic, înființată în anul 1998. Compania produce apă grea pentru Centrala Nuclearelectrică din Cernavodă și energie termică și electrică pentru orașul Drobeta Turnu – Severin. RAAN a intrat în insolvență din septembrie 2013, cu datorii de 680 de milioane lei. De atunci, a mai acumulat încă 70 milioane lei datorii, în perioada în care Dan Andrușcă a fost administrator special.

Andreea Trăsnea

 

 

Articolul Dan Andrușcă, fost consilier local, demis din cauza salariului prea mare a aparut prima data pe Ziar Targu Neamt.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate