Eroul zilei – Andrei Baciu, salvator montan și paramedic în cadrul Salvamont NEAMT

Ieri, Andrei Baciu, salvator montan și paramedic în cadrul Salvamont NEAMT , aflat în timpul liber după serviciul din dispecerat, în timp ce cobora din Stațiunea Durău, a observat pe marginea drumului o persoană care făcea semne autoturismelor să oprească și o altă persoană întinsă în zăpadă.

A oprit autoturismul personal, astfel încât ceilalți participanți la trafic să observe că pe carosabil se află persoane și să reducă viteza și a coborât să vadă ce se întâmplă.

Concomitent cu apelarea numărului unic de urgență 112 de unde a solicitat în sprijin o ambulanță, Andrei a acordat primul ajutor persoanei care alunecase pe zăpadă și suferise un traumatism cranio cerebral. Ulterior, a sunat și la Baza Salvamont din zonă, de unde a fost trimisă o autospecială cu mai multe echipamente necesare în astfel de cazuri.

Alături de colegul său, salvamont montan Rusu Eugen, după acordarea primului ajutor, persoana a fost predată echipajului de la Serviciul de Ambulanță Județean Neamț.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate