Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
sâmbătă 21 mai 2022
  • :
  • :

Firmele au obligația să declare datoriile și creanțele mai vechi de 30 de zile

compensare-datorii

Conform legislației în vigoare, persoanele juridice au obligaţia să țină evidenţa obligaţiilor de plată şi a datoriilor, pe termene scadente, către orice creditor, respectiv de la orice debitor.

Ordonanţa Guvernului nr. 22/2016 pentru modificarea OUG nr. 77/1999 privind unele măsuri pentru prevenirea incapacităţii de plată, publicat în Monitorul Oficial pe 29 august și intrat în vigoare de la 1 septembrie, introduce obligaţia transmiterii online a unei situaţii cuprinzând datoriile mai vechi de 30 de zile. În caz contrar, amenzile pot ajunge până la 5.000 de lei.

Astfel, persoanele juridice sunt obligate să țină evidenţa obligaţiilor de plată şi a creanţelor, pe termene scadente, către orice creditor, respectiv de la orice debitor. Firmele sunt obligate să întocmească o situaţie privind sumele restante mai vechi de 30 de zile de la emiterea facturii fiscale sau de la scadenţă, dacă scadenţa este clar specificată.

În cazul debitorului, situaţia trebuie să cuprindă:

  • denumirea, sediul social şi codul fiscal;
  • denumirea, sediul social şi codul fiscal al creditorului;
  • numărul, data emiterii, scadenţa, dacă este clar specificată, valoarea şi soldul facturii ce urmează să fie plătită creditorului.

În cazul creditorului, situația va cuprinde:

  • denumirea, sediul social şi codul fiscal;
  • denumirea, sediul social şi codul fiscal al debitorului;
  • numărul, data emiterii, scadenţa, dacă este clar specificată, valoarea şi soldul facturii ce urmează să fie încasată de la debitor.

Situația trebuie transmisă online, pentru includerea în procedura de compensare a datoriilor neplătite la termenele scadente și trebuie actualizată de către firme în termen de o zi lucrătoare de la momentul oricărei modificări apărute.

Păstrarea, stocarea şi utilizarea informaţiilor, datelor şi situaţiilor comunicate de operatorii economici intră în atribuțiile personalului structurii de compensare a datoriilor din cadrul Sucursalei Bucureşti a Centrului de Pregătire pentru Personalul din Industrie – CPPI Buşteni, instituţie publică subordonată Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.

Raportările se efectuează, acum, pentru sume mai mari de 10.000 lei şi mai vechi de 30 de zile.

Pentru firmele care vor încălca noile dispoziţii, se aplică amenzi în următoarele situații:

  • neţinerea şi neactualizarea de către contribuabilul, persoană juridică, a evidenţei obligaţiilor de plată şi a creanţelor – amendă de la 500 la 1.000 de lei;
  • netransmiterea de către contribuabilul, persoană juridică, prin internet la adresa dedicată în acest scop a situaţiei întocmite în termenul legal – amendă de la 1.000 la 5.000 de lei;
  • nerespectarea de către orice utilizator a îndatoririlor referitoare la confidenţialitatea informaţiilor, datelor şi situaţiilor – amendă de la 1.000 la 5.000 de lei.

De constatarea primelor două contravenţii de mai sus şi aplicarea sancţiunilor aferente sunt responsabili persoanele împuternicite din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, în timp ce constatarea ultimei contravenţii revine ofiţerilor Inspectoratului General al Poliţiei Române.