Istoricul localităţii Grinţieş

Cea mai veche menţiune documentară cu referire directă la o aşezare în această regiune, o găsim într-un hrisov a lui Ştefan cel Mare datat din 13 februarie 1458.
Atestarea documentară datează însă din anii 1737 în scrierile lui Dimitrie Cantemir, 1771 în documentele lui B. Awer, completate de A. Vonw Enzely în „ General Karte Von Siebenburgen- 1789″.
Astfel, sunt menţionate aşezările Grinziescul Vălenilor, Grinziescul Buzeteskhiţilor şi Kilibizo.

Satul Grinţieşul Mare este menţionat pentru prima dată în 1793 în „Pomelnicul bisericii din Grinţieş, întocmit de către Teodosie Zugravu.
Săpăturile arheologice efectuate de-a lungul timpului au scos la iveală dovezi materiale care atestă existenţa unei culturi străvechi, aparţinând perioadei paleoliticului superior şi mezolitic.
Astfel, pe o terasă înaltă a dealulului Frasinul, în stânga râului Bistricioara, în locul numit Lutărie, s-au descoperit unelte tipice din perioada aurignacianului superior.

Pe terasele pâraielor dezgolite de o puternică eroziune care a avut loc în perioada Riss-Wurn, au fost descoperite arme şi unelte din silex (cuţite, dăltiţe, răzuitoare ), dovezi care atestă existenţa unei culturi mai înaintate a paleoliticului, cultura de tip gravettian.
Cele două situri arheologice deschise şi în prezent, continuă să aducă dovezi ale existenţei unori aşezări străvechi pe aceste meleaguri, ale căror locuitori se ocupau cu vânătoarea, pescuitul şi culesul fructelor.

În anul 1864, când a început construirea unei mănăstiri greceşti, care devine ulterior biserică, se formează vatra satului Poiana.
Se formează atunci o comună numită Bistricioara, cu satele Bistricioara, Poiana, Grinţieş şi Bradu.
Se păstrează acest nume al comunei aproape 100 de ani, până în 1957 când comuna se va numi Grinţieş, cu satele Poiana, Grinţieş şi Bradu.

Sursa:https://www.comunagrinties.ro/