Petiție și strângere de semnături pentru a se suplimenta de la 22 lei la 32 lei pe zi alocația de hrană pentru pacienții Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț

0

Publicația ziarpiatraneamt.ro a demarat o campanie pentru majorarea normei zilnice de hrană pentru pacienții internați în Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț. Amănunte aici.

Pe scurt

Scopul petiției: Solicităm Consiliului Județean Neamț suplimentarea cu cel puțin 10 lei a alocației zilnice de hrană pentru pacienții internați în Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, respectiv de la 22 lei la cel puțin 32 lei.

Apel la acțiune: Dacă sunteți de acord cu acest demers, vă rugăm să semnați în număr cât mai mare pentru a convinge factorii decizionali să asigure hrană decentă pacienților din Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț.

Detalii suplimentare

Este nevoie în extremă urgență să se mărească suma pentru norma de hrană zilnică a unui bolnav din spitalul administrat de Consiliul Județean Neamț.

Această normă este acum de 22 lei și e alocată prin CAS, Consiliul Județean nesuplimentând această cheltuială cu niciun leu.

Ar trebui să mănânce cei care conduc Consiliul Județean de 22 lei pe zi, dacă pot, și să-i invite la masă și pe consilierii județeni de la toate partidele, ca să nu facem discriminări.

Au fost niște discuții în 2020 în Consiliul Județean pe această temă și o majorare care a fost strict în cadrul pandemiei, urmând ca spitalul să facă o notă de fundamentare pentru majorarea alocațiilor de hrană, dar nu a făcut-o pentru că spitalul nu face ce vrea el fără să ceară înainte voie mai-marilor de la județ.

Consiliul Județean nu are voie să se împiedice de vreo cerere venită de la spital. Scuzele birocratice apar doar în contextul în care se vrea să se amâne ceva.

Fundamentarea alocării a cel puțin 10 lei în plus la norma zilnică de hrană a unui bolnav este justificată în primul rând de bunul simț elementar, dar ca justificare legală se folosesc matematica și statistica oficială, nu e nevoie de nicio fundamentare academică.

Inflația cumulată de la ultima discuție în Consiliul Județean pe tema hranei din spital a fost de aproximativ 37%. 2021: 5.0%, 2022: 13.7%, 2023: 9.6% și pentru anul 2024 inflația este proiectată să fie în jur de 4.8% până la sfârșitul anului.

Dar, dincolo de inflație, avem creșterea prețurilor la alimente care a fost de 60% oficial în acest timp, căci în piața reală ea a depășit 80%, dar ne vom referi doar la creșterea oficială care poate fi luată în considerare la o hotărâre de consiliu județean.

În 2021, prețurile alimentelor au crescut cu aproximativ 8.8%; în 2022, 22.1%; în 2023, cu 14.3%; și în 2024, se preconizează o creștere mai mică, estimată la aproximativ 5.1% (Banca Națională a României).

Prin urmare, în orice variantă s-ar calcula norma de hrană de la spital, este nevoie de bani în plus ca să poată mânca decent pacienții.

Creșterea oficială a prețurilor alimentelor de aproape 60% și inflația generală de aproximativ 37% justifică majorarea alocației zilnice de hrană cu cel puțin 10 lei pentru a asigura un nivel adecvat de nutriție pentru pacienți.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate