Polițiștii din Bicaz au sancționat doi bărbați din oraş, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice

În perioada 28 aprilie -01 mai a.c., la nivelul județului Neamț, polițiștii nemțeni au organizat și desfășurat acțiuni pe linia nerespectării regimului legal de viteză de către conducătorii auto, dar și față de pietoni, ocazie cu care au aplicat 690 sancțiuni contravenționale.

Pentru depășirea vitezei regulamentare au fost aplicate 451 sancțiuni contravenționale conducătorilor auto.

Totodată au fost reținute 107 permise de conducere, din care 73 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 16 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea.

De asemenea, polițiștii au constatat 8 infracțiuni la regimul rutier, din care 7 sunt pentru conducerea unui autovehicul cu o alcoolemie peste limita legală.

Scopul acestei acţiuni a fost reprezentat de reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora determinate de nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, conştientizarea opiniei publice, precum şi sancţionarea nerespectării acestei obligaţii prevăzute de legislaţia rutieră.

Acțiunile vor continua și în perioada următoare, pentru reducerea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive.

Exemplu:

La data de 30 aprilie a.c., un echipaj de la ordine publică din cadrul Poliţiei oraşului Bicaz, a depistat pe DN 15, strada Republicii, un bărbat de 33 de ani, din Bicaz, care conducea un autoturism.

Acesta tracta un alt autovehicul la volanul căruia se afla un tânăr de 19 ani, din Bicaz.

În urma testării alcooltest a celor doi conducători auto polițiștii au constatat că bărbatul de 33 de ani avea o alcoolemie de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul tânărului de 19 ani, alcoolemie era de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, polițiștii au efectuat verificări și a rezultat faptul că tânărul de 19 ani, nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză, bărbatul de 33 de ani este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Față de tânărul de 19 ani cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate